Cancelarul german Angela Merkel va participa pe 1 septembrie la Varşovia la ceremoniile care marchează împlinirea a 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert, relatează dpa potrivit Agerpres.
Angela Merkel îl va însoţi pe preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, care are programată o vizită în Polonia. Este neobişnuit ca preşedintele şi cancelarul să participe împreună la o vizită în străinătate, notează sursa citată.
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat joi că îşi anulează vizita prevăzută în Polonia din cauza uraganului Dorian care urmează să lovească Florida la sfârşitul acestei săptămâni. Liderul de la Casa Albă a precizat că în locul lui va merge vicepreşedintele Mike Pence.
La ceremoniile din Varşovia care marchează împlinirea a 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, care a început la 1 septembrie 1939 printr-un atac al Germaniei naziste asupra Poloniei, sunt aşteptate 40 de delegaţii străine, cu 250 de invitaţi, între care şefi de stat şi de guvern.
Ceremoniile vor începe duminică dimineaţă la Wielun, primul oraş care a fost bombardat de forţele aeriene germane în urmă cu 80 ani. Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi cel polonez Andrzej Duda vor participa la eveniment
Angela Merkel va participa la ceremoniile care marchează începutul celui de-al Doilea Război Mondial, la Varșovia
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

406
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
406

31
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
31

692
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
692

24
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
24

1.107
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.107

45
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
45

2.079
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.079

118
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
118

801
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
801

895
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
895

1.291
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.291

1.840
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.840

779
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
779














Comentează