Europa trebuie să facă mai mult pentru a pune capăt războiului din Siria, a declarat sâmbătă cancelarul german Angela Merkel, la primirea unui premiu din partea călugărilor franciscani în oraşul italian Assisi, locul de naştere al Sfântului Francisc, potrivit Reuters, scrie agerpres.ro.
În discursul de primire a premiului numit 'Lampa Păcii', Angela Merkel a spus că războiul din Siria este "una din cele mai mari tragedii umanitare a vremurilor noastre" şi că politicienii trebuie să depună mai multe eforturi pentru a pune capăt conflictului.
"Acest conflict a devenit un conflict al intereselor regionale, un conflict al religiilor - şi de aceea premiul de astăzi îmi aminteşte mie şi multor altor lideri europeni că ar trebui să ne implicăm mai mult pentru rezolvarea acestui conflict", a mai declarat ea.
Conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), organizaţie de monitorizare a războiului, cu sediul în Marea Britanie, peste o jumătate de milioane de persoane au fost ucise în Siria de la izbucnirea războiului în urmă cu şapte ani. Aproximativ 85% dintre persoanele decedate au fost civili ucişi de forţele guvernului sirian şi ale aliaţilor acestuia, conform OSDO.
Angela Merkel spune că Europa ar trebui să facă mai mult pentru a opri războiul din Siria
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

163
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
163

567
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
567

483
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
483

1.187
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.187

69
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
69

3.058
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.058

3.818
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.818

3.060
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.060

92
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
92

4.792
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.792

99
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
99

3.476
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.476

129
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
129

















Comentează