Cancelarul german, Angela Merkel, va fi aleasă marţi pentru un al optulea mandat de doi ani în fruntea Uniunii Creştin-Democrate (CDU, conservatori) pe care o striveşte cu personalitatea sa liniştitoare, comentează AFP.
La conducerea CDU cu începere din anul 2000, lidera în vârstă de 60 de ani, originară din fosta RDG comunistă, urmează să înregistreze o nouă victorie în cursul congresului de la Köln (vest) datorită imensei sale popularităţi, în rândul dreptei şi al tuturor germanilor în general.
În 2012, ea a obţinut 97,9% din voturile celor aproape o mie de delegaţi, cel mai bun rezultat al său.
Unii observatori se întreabă în legătură cu un eventual 100% din sufragii, scor la care numai primul cancelar al Germaniei federale, Konrad Adenauer, a reuşit să ajungă în anii 1950.
De această dată, Angela Merkel este singura candidată la succesiunea sa la conducerea unui partid inconturnabil în viaţa politică de după Al Doilea Război Mondial.
Congresul CDU, care se va încheia miercuri, "se va învârti în jurul cancelarului şi al succeselor ei", a subliniat politologul Jens Walther de la Universitatea din Düsseldorf (vest).
"Va fi un plebiscit pentru cancelar", a explicat politologul Tilman Mayer de la Universitatea din Bonn (vest).
Anul trecut, Angela Merkel şi-a început al treilea mandat de cancelar cu o popularitate în continuare la apogeu. Vineri, ea primea 67% din opiniile favorabile în barometrul lunar al postului public de televiziune ARD şi pare fără rival veritabil în perspectiva alegerilor legislative din 2017, dacă va candida din nou.
În Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal, CDU dispune singură de aproape jumătate din locuri (311 din totalul de 631), faţă de 193 pentru Partidul Social-Democrat (SPD).
Constrânsă după alegerile legislative din septembrie 2013 să formeze o "mare coaliţie" cu adversarul social-democrat, ea încasează, de asemenea, beneficiile acestei "căsătorii din interes" care mulţumeşte 53% dintre germani, potrivit unui sondaj al institutului Infratest-dimap.
Conform unu sondaj publicat în ediţia de duminică a cotidianului Bild, 56% dintre germani doresc un guvern Merkel 4.
Într-o Europă aflată în plină criză, Angela Merkel a reuşit să îşi impună propriile puncte de vedere, obligând ţările îndatorate din Sud să adopte măsuri drastice de austeritate şi admonestându-i pe cei consideraţi elevi neascultători.
În timp ce militanţii CDU sunt foarte ataşaţi de rigoarea bugetară, ea a mustrat în acest weekend Franţa şi Italia, apreciind că proiectele lor de reforme economice "deocamdată nu sunt suficiente".
La nivel naţional, Angela Merkel trebuie să ţină cont de un aliat bavarez agitat, CSU (Uniunea Creştin-Socială), unul din cele trei partide ale "marii sale coaliţii", care încearcă să existe în umbra cancelarului.
Ultima propunere controversată a conservatorilor bavarezi în materie de politică de integrare a provocat atâtea critici şi replici acide, încât luni au făcut pasul înapoi: CSU dorea ca imigranţii să vorbească germana inclusiv în familie.
Singura umbră a tabloului pentru Angela Merkel: ascensiunea partidului eurosceptic Alternativa pentru Germania (AfD) care a reuşit să obţină reprezentare parlamentară în trei landuri din estul ţării. Potrivit analiştilor, această nouă formaţiune ocupă terenul lăsat vacant de CDU la dreapta după ce conservatorii s-au recentrat.
Cancelarul Angela Merkel a exclus însă orice alianţă cu AfD, mai scrie France Presse.AGERPRES
Angela Merkel se îndreaptă spre un nou triumf la conducerea CDU
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

14
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
14

1.573
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
1.573

56
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
56

1.277
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.277

3.781
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
3.781

1.937
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.937

73
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
73

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.276
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.276

60
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
60

3.282
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.282

61
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
61

2.684
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.684

















Comentează