Cancelarul german Angela Merkel i-a convocat vineri pe liderii partidelor politice reprezentate în parlament pentru a analiza posibilele consecinţe ale Brexit-ului după referendumul organizat joi în Marea Britanie pe tema apartenenţei Regatului Unit la Uniunea Europeană, transmite EFE, citat de agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, la reuniune, care urma să înceapă la ora locală 11:30, la sediul cancelariei, vor participa şi câţiva miniştri din cabinet.
Pe de altă parte, agenţia DPA anunţă că vicecancelarul german Sigmar Gabriel şi-a anulat vizita la Moscova, programată pentru luni, 27 iunie, deoarece urmează să participe la o discuţie cu preşedintele francez Francois Hollande pe tema Brexit-ului.
Angela Merkel, prima măsură după BREXIT
Explorează subiectul
Articole Similare

105
VIDEO Ucraina ia la țintă porturile rusești de la Marea Neagră - Terminalul petrolier de la Novorossiisk este în flăcări
105

906
Alertă în Cipru - Baza militară britanică, lovită de o dronă, la câteva ore după ce Iranul a încercat să o atace cu rachete
906

1.565
Oficiali ai Pentagonului demontează argumentele lui Trump, în spatele ușilor închise: nu au existat semne că Iranul urma să atace SUA primul
1.565

1.618
Se complică evacuarea a peste 300 de români din Orientul Mijlociu - Cursele speciale Tarom, amânate
1.618

3.774
Principala problemă a noului război: SUA, grăbite să „termine” Iranul înainte să li se termine propriul stoc de muniție (WSJ)
3.774

1.215
Ziua marelui anunț pentru parchete - Cine va conduce PÎCCJ, DNA și DIICOT în următorii trei ani
1.215

3.650
Războiul se extinde - Israelul a bombardat Libanul. Liderul politic al Hezbollah ar fi fost ucis
3.650

2.868
Berlin, Paris și Londra ridică tonul la Teheran: Gata de 'acţiuni defensive' pentru 'a distruge' capacităţile militare ale Iranului
2.868

1.274
Horoscopul zilei de 3 martie 2026. Leii își depășesc limitele. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.274

1.443
Ambasadorul Israelului în România, despre scopul principal al acţiunilor militare în Iran: Noi vrem să eliminăm ameninţarea existenţială asupra noastră
1.443

22.982
Ungaria privește cu invidie: România intră în jocul marilor puteri și devine hub strategic pentru 'aurul viitorului'
22.982

5.403
VIDEO Trump, ultimatum pentru armata iraniană: 'Depuneți armele sau veți înfrunta moartea sigură'
5.403

7.928
Erdogan, prima reacție după moartea liderului suprem iranian Ayatollah Khamenei. Turcia, cea mai preocupată de stabilitatea Orientului Mijlociu
7.928

















Comentează