Un celebru duet de farsori ruşi susţine că a reuşit să o păcălească pe fostul cancelar german Angela Merkel şi să o facă să vorbească despre războiul din Ucraina, dând publicităţii luni extrase din această presupusă discuţie, potrivit DPA.
Biroul Angelei Merkel din Berlin a confirmat că fostul cancelar, care a părăsit funcţia la sfârşitul anului 2021, a fost într-adevăr contactată.
'Pot să confirm o convorbire telefonică cu un interlocutor care s-a dat drept fostul preşedinte (ucrainean) Petro Poroşenko', a declarat un purtător de cuvânt al lui Merkel pentru DPA.
Cei doi farsori ruşi, cu numele de Vovan (Vladimir Kuzneţov) şi Lexus (Aleksei Stoliarov), sunt cunoscuţi pentru faptul că păcălesc lideri mondiali şi celebrităţi dându-se drept alţi oficiali în cadrul unor convorbiri telefonice. Ei sunt consideraţi ca fiind apropiaţi de guvernul preşedintelui rus Vladimir Putin.
Biroul lui Merkel a precizat într-un comunicat că apelul telefonic a avut loc în 12 ianuarie şi a beneficiat de traducere din partea Ministerului de Externe german.
În comunicat se mai spune că Angela Merkel a informat Ministerul de Externe german despre impresiile sale cu privire la această convorbire telefonică.
Merkel a discutat frecvent cu Poroşenko în timpul mandatului său. Poroşenko, 57 de ani, s-a aflat la conducerea Ucrainei între 2014 şi 2019, fiind succedat în funcţie de actualul preşedinte Volodimir Zelenski.
Angela Merkel păcălită de doi farsori ruși - Unul dintre ei s-a dat drept Petro Poroșenko
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

335
Ce salariu are Ciprian Ciucu - Primarul general a dezvăluit cât câștigă, de fapt, în acest moment
335

3.293
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
3.293

1.227
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.227

2.569
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.569

2.960
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
2.960

1.214
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.214

1.595
Radu Miruță, întrebat dacă au ajuns primele echipamente americane la Kogălniceanu: 'Nu știu, în secunda în care discutăm, dacă a venit vreun echipament sau nu'
1.595

2.749
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.749

871
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
871

1.249
Ministrul Apărării, Radu Miruță, dezvăluie ce a vorbit cu Zelenski despre drone: 'Acele modele se vor produce în România'
1.249

3.213
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.213

2.023
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
2.023

4.998
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.998
















Comentează