Toată lumea trebuie să facă un compromis pentru a se obţine un acord în privinţa ocupării posturilor-cheie din Uniunea Europeană, a declarat marţi cancelarul german Angela Merkel, la sosirea la Bruxelles pentru a treia zi a summitului european, relatează Reuters şi DPA preluate de Agerpres.
"Toată lumea trebuie să înţeleagă faptul că trebuie să schimbe puţin poziţia", a declarat ea presei.
"Le spun tuturor asta. Doar aşa va exista o şansă de a obţine un acord. Acesta este spiritul în care voi lucra - cu prietenie şi determinare", a mai spus Merkel, adăugând că liderii europeni vor aborda chestiunea cu "o nouă creativitate".
Un apel la compromis a făcut şi premierul luxemburghez Xavier Bettel. "Cred că cetăţenii noştri vor o Europă care funcţionează şi care este capabilă să ia decizii. Iar astăzi trebuie să arătăm că putem să decidem în legătură cu ce se va întâmpla în următorii cinci ani", a spus el, făcând apel la cel mai larg consens posibil.
"Nu este o spectacol de casting", a adăugat Bettel.
La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki a spus că se aşteaptă la un progres semnificativ, dacă nu chiar la un acord, la discuţiile de marţi.
"Nu vor fi discuţii uşoare, dar cred că vom face progrese semnificative astăzi", a mai afirmat el înainte de reluarea summitului.
Liderii europeni nu au reuşit să cadă de acord asupra persoanei care va ocupa postul de preşedinte al Comisiei Europene, după discuţii maraton care s-au desfăşurat duminică noapte şi luni. Mai mulţi lideri şi-au exprimat speranţa că reuniunea de marţi va duce la găsirea unei soluţii.
Angela Merkel face apel la compromis în negocierile privind posturile-cheie din UE
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
0

889
Asta e realitatea dintre PSD și PNL! Sorin Grindeanu: 'Aștept și mă rog și public de dl premier să aplice aceste măsuri'
889

51
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
51

3.917
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
3.917

40
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
40

87
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
87

1.791
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
1.791

27
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
27

94
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
94

2.271
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
2.271

1.608
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.608

3.069
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
3.069

116
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
116
















Comentează