Cancelarul german Angela Merkel a salutat marţi activitatea şefului executivului landului Bavaria, Markus Söder, dar a refuzat să se lase atras într-o dezbatere privind persoana favorită a-i succeda în funcţia de şef al executivului federal, pe care politiciana creştin-democrată o va părăsi în 2021, notează Reuters potrivit Agerpres.
Decizia lui Merkel de a participa la o şedinţă a executivului bavarez a fost privită drept o încoronare a succesorului său, după ce modul în care bogatul land din sud-estul Germaniei a gestionat criza cauzată de pandemia de COVID-19 a alimentat imaginea lui Markus Söder la nivel naţional.
''Nu mă veţi auzi comentând pe tema succesorului meu, în orice formă şi în orice forum. Tot ce pot să spun este că Bavaria are un premier bun şi el m-a invitat astăzi'', a afirmat şefa guvernului de la Berlin.
Söder - lider al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), aliatul bavarez tradiţional al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) - a fost printre primii şefi ai executivelor celor 16 landuri germane care au impus măsuri de restricţionare a circulaţiei şi au recurs la testarea în masă după ce noul coronavirus s-a răspândit în Germania.
Succesul Bavariei, evidenţiat şi de apariţiile repetate ale lui Söder pe posturile naţionale de televiziune din Germania, contrastează cu situaţia landului Renania de Nord-Westphalia, al cărui premier, Armin Laschet, este un alt pretendent la funcţia de cancelar.
Membru proeminent al CDU, Laschet, al cărui land de mărimea Ţărilor de Jos este cel mai populat din Germania, s-a confruntat cu provocări mult mai mari în timpul pandemiei de COVID-19, prin apariţia mai multor focare, dintre care cel mai recent într-un abator din Gütersloh, unde câteva mii de persoane s-au infectat cu noul coronavirus.
Unii analişti politici au interpretat decizia lui Söder de a o invita pe Angela Merkel la Herrenchiemsee, un castel situat pe o insulă de pe lacul Chiemsee unde în 1948 a fost elaborată constituţia Germaniei, drept o mişcare prin care s-a prezentat ca un lider naţional mai degrabă decât doar unul bavarez.
Merkel a refuzat să ofere alte detalii, limitându-se să adauge că va accepta întotdeauna invitaţiile din partea premierilor landurilor.
Angela Merkel afirmă că landul Bavaria are un 'premier bun', dar refuză să dea curs speculaţiilor
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

476
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
476

33
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
33

34
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
34

1.179
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.179

160
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
160

2.407
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.407

42
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
42

2.222
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.222

186
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
186

2.397
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.397

106
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
106

2.188
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
2.188

1.229
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.229
















Comentează