Pompierii bihoreni vor sărbători ziua de 13 Septembrie fără festivităţi şi fără public, fiind pentru prima dată după mulţi ani când nu s-a mai organizat Ziua Porţilor Deschise, în care copiii veneau în vizită, a declarat, joi, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana al judeţului Bihor, Sorin Caba.
Acesta a prezentat însă, într-o conferinţă de presă, un bilanţ al activităţii angajaţilor Inspectoratului în primele opt luni ale acestui an. El a arătat că din luna martie, salvatorii bihoreni au fost nevoiţi să facă faţă şi pandemiei, sutelor de transporturi efectuate cu pacienţi COVID-19, triajului din vămi sau supravegherii convoaielor, pe lângă incendii, accidente ori inundaţii. Astfel, în medie, în primele opt luni ale anului, ISU Bihor a desfăşurat 40 de misiuni pe zi.
"Am luat contact din primul moment cu pandemia, a fost un efort deosebit pentru a face faţă. Am susţinut logistic activitatea din punctele de trecere a frontierei, transportul suspecţilor sau al persoanelor infectate. Activitatea inspectoratului a fost neîntreruptă şi am reuşit să ne ducem la îndeplinire atât misiunile, cât şi obiectivele pe care ni le impunem în fiecare an. Indiferent de ce s-a întâmplat şi ce provocări am avut, activitatea ISU nu a fost afectată şi nici întreruptă, chiar dacă evenimentele s-au suprapus. Colegii mei sunt tonici, optimişti şi sănătoşi", a declarat inspectorul şef al ISU "Crişana" Bihor.
Potrivit lui Sorin Caba, în total în perioada ianuarie-august, ISU a desfăşurat 9.659 de misiuni, în medie 40 zilnic. Dintre acestea, 2.404 au fost intervenţii pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, 6.000 intervenţii ale echipajelor SMURD, respectiv 1.255 recunoaşteri în teren şi exerciţii. Din totalul intervenţiilor, 625 au fost la incendii, 614 fiind la alte situaţii de urgenţă, cum ar fi inundaţii, fenomene meteo periculoase, distrugere de muniţie.
Acestor misiuni li se adaugă cele aferente gestionării situaţiei pandemice generată de COVID-19. Pompierii au instalat corturi de triaj epidemiologic, au asigurat transportul persoanelor care au intrat în ţară către locurile de carantină sau către limita de judeţ, au efectuat misiuni de decontaminare, asigurare suport operaţional şi flux informaţional la nivelul CJCCI, în total 555 de misiuni. Peste 8.800 de documente au fost întocmite pentru izolarea sau carantinarea persoanelor cu COVID-19, ceea ce reprezintă un volum de muncă foarte intens, a subliniat Caba. Au fost realizate şi aproape 340 de transporturi ale persoanelor confirmate cu COVID-19.
În primele opt luni ale anului, 8.425 de persoane au fost asistate de echipajele SMURD, 7545 de adulţi şi 880 de copii. În perioada analizată au fost salvate patru persoane, 12 au fost rănite şi două au decedat în urma producerii unor incendii. Valoare bunurilor salvate în urma incendiilor se ridică la peste 42 milioane de lei ,iar a bunurilor distruse la peste 5,5 milioane de lei.
În ce priveşte dotarea cu echipamente noi, anul acesta, prin distribuire de la IGSU, ISU Bihor a primit două autocamioane de intervenţie, două autospeciale pentru descarcerare, un buldoexcavator şi remorcă trailer pentru transportul acestuia şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. De asemenea, de la Fundaţia pentru SMURD a fost primită o autoutilitară - Centru mobil de instruire paramedici, iar din fondurile asigurate de CJ Bihor a fost achiziţionat un container tip rezervor pentru transport apă, prevăzut cu o motopompă transportabilă şi tun apă.
"Peste 65% dintre autospecialele de stins incendii au peste 30 de ani, dar am reuşit să le menţinem funcţionale. Anul acesta am reuşit să achiziţionăm un container Abroll tip rezervor pentru transport apă, 7.000 de litri, prevăzut cu motopompă transportabilă şi tun, unic în ţară. Ne-am inspirat din ce am văzut în alte ţări, a fost fabricat în România după un proiect pe care noi l-am gândit. Pe viitor dorim să avem cinci astfel de echipamente, distribuite la unităţile din judeţ. Un astfel de echipament nou poate înlocui cu succes orice autospecială din dotarea noastră. Şi ne dorim creşterea capacităţii de la 7.000 la 12.000 de litri", a mai declarat şeful ISU Bihor.
Angajaţii ISU Bihor vor sărbători Ziua Pompierilor fără festivităţi
Explorează subiectul
Articole Similare

517
Claudiu Sandu (CSM) a explodat după fuga turcului și crima din Cenei: România, 'paradisul infractorilor' / Ce acuzații lansează
517

1.538
VIDEO 'Bolojan - vampirul austerității': Guvernul pune biruri pe donatorii de sânge; faptele bune nu mai sunt scutite de la plata impozitelor și taxelor | DOCUMENT
1.538

2.089
Bolojan vrea să taie, instanța obligă la despăgubiri: Buzău, precedentul care arată cât costă concedierile 'din pix'
2.089

43
Bărbat reţinut pentru omor, după ce şi-ar fi ucis concubina
43

46
Cinci răniţi într-un accident produs pe DN 65C Craiova - Horezu. O persoană a rămas încarcerată
46

1.625
VIDEO Bolojan, despre impozitarea progresivă: 'Nu suntem pregătiți în acest moment pentru o astfel de formulă'
1.625

208
VIDEO Alertă scurgere gaze: Sute de profesori și elevi, evacuați de urgență dintr-un liceu din Baia Mare
208

58
Fermierii nu pot plăti prețul politicilor climatic, spune ministrul Agriculturii
58

80
Bărbat găsit carbonizat în casă, în urma unui incendiu
80

3.079
Medicamente 'după ureche'? Iată prețul îngrozitor pe care îl vom plăti cu toții cât de curând
3.079

103
Sărbătorile zilei din 27 ianuarie 2026
103

78
IMM România lansează un important instrument pentru analiza digitalizării microîntreprinderilor
78

1.628
VIDEO S-a inventat umbrela 'zburătoare' care te urmărește singură: Un an de muncă pentru gadgetul controlat prin dronă
1.628

















Comentează