Federaţia Rusă se implică sistematic în afacerile interne ale Republicii Moldova, iar pentru destabilizarea situaţiei recurge la atacuri cibernetice, dar şi la furnizarea de sprijin financiar partidelor proruse din republică, a afirmat preşedintele parlamentului moldovean, Andrian Candu, în cadrul unei emisiuni televizate în SUA, unde întreprinde o vizită de lucru, informează joi Ziarul Naţional din Chişinău, conform Agerpres
Potrivit acestuia, implicarea Moscovei în treburile interne ale Republicii Moldova şi ale Ucrainei este tot mai evidentă, mai ales că în cele două state urmează să aibă loc alegeri la începutul anului viitor.
'Una dintre armele Rusiei este mass-media. Prin intermediul mass-media Moscova face propagandă. O altă metodă folosită este energia. Republica Moldova este un stat care depinde în totalitate de gazele ruseşti. De asemenea, Moscova se implică şi în regiunea care nu este controlată de guvernul de la Chişinău. Mă refer la regiunea transnistreană, un teritoriu ocupat unde staţionează trupe ruseşti', a enumerat oficialul de la Chişinău.
Şeful legislativului moldovean consideră că pentru a face faţă acestor provocări orchestrate de Rusia este nevoie de unitate. 'Republica Moldova, Ucraina şi Georgia (membre al Parteneriatului Estic) trebuie să-şi unească forţele şi să colaboreze împotriva acestor provocări. La fel de important este şi sprijinul pe care aceste trei ţări îl au din partea Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice', a subliniat Candu în emisiunea 'ClearCut' la postul i24 News.
Oficialul moldovean a mai adăugat că şi SUA trebuie să rămână cât mai implicate în regiune. 'Dacă este să vorbim despre sprijinul pe care îl aşteptăm din partea SUA, vrem să fie creată o nouă infrastructură energetică şi să găsim soluţii pentru a face faţă ameninţărilor hibride', a subliniat preşedintele parlamentului moldovean.
Andrian Candu enumeră cinci metode utilizate de Kremlin pentru a destabiliza Republica Moldova
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

0
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
0

149
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
149

1.618
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.618

869
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
869

1.194
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.194

1.164
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.164

615
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
615

1.527
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.527

96
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
96

3.484
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.484

4.143
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.143

3.279
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.279

106
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
106

















Comentează