Fotbalistul Andrei Dumiter a declarat, marţi, că s-a transferat la FC Voluntari deoarece nu a mai vrut să joace în continuare la echipa a doua a clubului FCSB şi speră ca la noua sa formaţie să evolueze cât mai mult, conform Agerpres.
"Mi-am propus anul acesta să joc cât mai mult, asta îmi lipseşte. Sper ca la Voluntari să am cât mai multe minute şi să joc cât mai bine. Nu mai contează ce a fost la FCSB, a fost o lecţie pe care am învăţat-o. Din orice eşec ai ce învăţa. Ideea e să nu renunţi niciodată. Nu am vrut să mai stau să mai joc pe la echipa a doua, de asta am venit la Voluntari, să joc în Liga I, să prind ritm", a spus Dumiter, care a efectuat, marţi, vizita medicală cu noua sa echipă.
"Sper ca la Voluntari să fie o concurenţă onestă şi atunci ştiu că ţine de mine 100%. Nu vreau să zic că nu a fost o concurenţă onestă la FCSB, dar sunt alte chestiuni care se iau în calcul acolo şi atunci nu are rost să mai vorbim despre ce a fost. S-a decis să nu mai continuăm şi asta a fost. Eu cred că va fi bine pentru mine la Voluntari, sunt încrezător", a adăugat atacantul.
Echipa de fotbal FC Voluntari va efectua un stagiu de pregătire în Turcia, în perioada 4-14 ianuarie, în care va disputa trei partide de verificare. Primul său meci oficial este programat la 20 ianuarie, în deplasare, cu Universitatea Cluj, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.
Andrei Dumiter a declarat că s-a transferat la FC Voluntari deoarece nu a mai vrut să joace la echipa a doua a clubului FCSB
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

7
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
7

38
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
38

23
Bătaie între fanii lui Celta Vigo și Olympique Lyon înaintea meciului din Europa League: Cel puțin trei răniți
23

24
Tensiuni la Paris: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală
24

23
Max Verstappen anunță că nu intenţioneză să plece din Formula 1
23

69
Roger Federer, în topul celor mai bogați oameni din lume
69

19
Echipele engleze din Liga Campionilor, zero victorii în prima manşă a optimilor competiţiei
19

64
'Mereu visezi la nopţi ca aceasta' - Reacția lui Valverde după meciul cu Manchester City
64

47
Echipa de fotbal feminin a Iranului rămâne într-un hotel din Kuala Lumpur înainte de revenirea în ţara natală
47

23
Procesul privind moartea legendarului Maradona, amânat până în aprilie
23

60
Arbeloa îl laudă pe Valverde după hat-trick-ul cu Manchester City: 'Reprezintă perfecțiunea Realului'
60

40
Iga Swiatek şi Elena Rîbakina s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells
40

141
Novak Djokovic, eliminat în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells
141

















Comentează