Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a acuzat poliţia că face presiuni asupra martorilor cu intenţia de a-l "murdări", potrivit unei înregistrări video publicate miercuri pe pagina sa de Facebook, relatează AFP preluat de agerpres.
În această primă reacţie directă de la anunţul că fostul său consilier Nir Hefetz va depune mărturie împotriva lui, Benjamin Netanyahu a afirmat că, "inventând martori" împotriva lui, se urmăreşte, de fapt, "să fie murdărit, chiar şi cu preţul minciunilor".
Prim-ministrul, aflat în vizită la Washington, a aflat că Nir Hefetz, unul dintre oamenii săi de încredere, a semnat cu anchetatorii un acord care îi oferă statutul de "martor al statului".
În schimb, el va beneficia de clemenţa justiţiei în cazul Bezeq, după numele celui mai important grup israelian de telecomunicaţii, a informat presa israeliană.
Nir Hefetz, fost purtător de cuvânt al lui Netanyahu şi apoi consilier de presă al familiei acestuia până în 2017, nu va fi judecat, nu va merge la închisoare şi nu va plăti nicio amendă, au informat media israeliene care au prezentat ştirea ca pe un posibil punct de cotitură.
Nir Hefetz este cel de-al treilea apropiat sau fost apropiat al premierului israelian care acceptă să coopereze cu anchetatorii în diferite dosare, după Ari Harow, fost director al biroului, apoi şef de cabinet al lui Benjamin Netanyahu până în 2015 şi Shlomo Filber, un confident al lui Netanyahu şi ex-director general în Ministerul Comunicaţiilor până în 2017.
"Când există ceva, nu e nevoie de genul acesta de martori, dar când nu este nimic, o mie de martori ai statului nu vor ajuta cu nimic", a afirmat Benjamin Netanyahu.
"Ei vor continua ceea ce fac, iar eu voi continua acţiunea mea istorică pentru binele statului Israel", a adăugat prim-ministrul.
Benjamin Netanyahu a fost audiat de opt ori în cel puţin şase anchete în curs, reaminteşte AFP.
Anchete în Israel: Benjamin Netanyahu acuză poliţia că exercită presiuni asupra martorilor
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

405
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
405

1.075
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
1.075

988
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
988

67
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
67

812
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
812

3.172
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.172

2.952
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.952

5.622
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.622

2.129
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.129

3.899
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.899

16.470
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
16.470

4.079
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.079

81
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
81
















Comentează