Autorităţile italiene au declanşat o investigaţie asupra preţurilor pentru măşti medicale şi geluri dezinfectante care au explodat pe internet după izbucnirea epidemiei de coronavirus în nordul Italiei, au declarat marţi doi magistraţi de rang înalt citaţi de Reuters potrivit Agerpres.
Italia s-a confruntat cu cea mai mare epidemie de coronavirus din Europa, cu peste 260 de cazuri şi şapte decese raportate, majoritatea în regiunea prosperă din nordul ţării.
"Am decis să declanşăm o investigaţie după relatările din media privind preţurile nebune la aceste produse (măşti şi geluri) pe site-urile de vânzări online în ultimele două zile", a declarat procurorul şef adjunct al parchetului din Milano, Tiziana Siciliano.
Pe măsură ce boala s-a răspândit, mulţi farmacişti susţin că au rămas fără măşti medicale şi dezinfectante de mâini şi numeroase persoane au recurs la site-uri de vânzări online, unde preţurile au crescut vertiginos.
"Preţul măştilor comercializate online a crescut de la un cent la zece euro bucata, iar o sticlă de dezinfectant de un litru care săptămâna trecută costa 7 euro a ajuns ieri (luni - n.r.) la 39 de euro", a spus Siciliano.
Vânzările de geluri dezinfectante în Italia au crescut la 900.000 de bucăţi în primele şase săptămâni ale lui 2020, o creştere de nouă ori faţă de anul trecut, şi ar urma să crească la un milion până la sfârşitul lui februarie, informează marţi institutul de cercetare Nielsen.
"Vânzările de geluri igienice de mâini au crescut astronomic. Rafturile marilor retaileri (hipermarketuri, supermarketuri, farmacii, etc.) au fost golite", potrivit Nielsen.
După ce epidemia a luat amploare în Italia, poliţia a emis avertismente că infractori care se dau drept inspectori de sănătate, voluntari ai Crucii Roşii sau angajaţi ai Protecţiei civile au folosit legitimaţii false pentru a intra în casele oamenilor şi a fura bani sau alte obiecte de valoare.
France Presse relatează, de asemenea, că escrocii încearcă să profite de epidemia de coronavirus din Italia.
Marţi dimineaţă, un internaut a scos la vânzare un flacon de un litru de soluţie anti-bacteriană "Amuchina" pentru 300 de euro pe site-ul de vânzări Ebay. Pentru un dezinfectant destinat copiilor Neo baby, doritorii trebuie să-i plătească vânzătorului nu mai puţin de 240 de euro.
Fenomenul a luat o asemenea amploare încât a declanşat glume şi distribuirea de colaje umoristice pe reţelele de socializare. "Schimb Amuchina de 5 litri contra Audi R5S 2019. Îmi convine, de asemenea, Audi RS5 din 2016, plus 65.000 de euro", se menţionează într-unul din colaje. Într-o altă glumă, un internaut imaginează un dialog între un dealer şi un cumpărător: "Ce vrei? Haşiş sau cocaină?" La care cumpărătorul răspunde: "Gel Amuchina".
Creşterea la "niveluri astronomice" a preţurilor acestor produse igienico-sanitare nu-i face în schimb să râdă pe reprezentanţii asociaţiilor de apărare a consumatorilor, precum Codacons.
Pe lângă Amuchina (preţ crescut cu 650% pentru flaconul de 80 ml, până la 22,50 de euro faţă de 3 euro în mod obişnuit), Codacons vorbeşte despre o creştere cu 1.700% a preţului măştilor medicale, comercializate acum online la preţuri de circa 1,80 de euro, faţă de zece cenţi înainte de "psihoză". Asociaţia mai vorbeşte şi despre un lot de cinci măşti cu valvă prezentate pe Amazon drept "ideale pentru coronavirus" şi vândute cu 189 de euro.
"Este o speculaţie ruşinoasă care vrea să profite de pe urma fricii oamenilor", a denunţat Codacons, care a depus plângeri la parchetul din Roma şi la poliţia financiară, cerând închiderea paginilor incriminate.
"Dacă giganţii comerţului online nu retrag automat paginile pe care se speculează, ei devin complici la această escrocherie", a avertizat asociaţia.
"Evaluăm ipoteza de a adopta norme pentru a limita preţurile dezinfectanţilor şi măştilor pentru a împiedica creşterile nejustificate", a declarat marţi ministrul adjunct al economiei, Laura Castelli.
În acelaşi timp, există şi persoane care propun şi remedii aşa-zise miraculoase.
"Anumite produse homeopatice sau naturale sunt propuse pe internet, pretinzându-se că pot împiedica infecţia cu coronavirus sau pentru vindecare", a declarat pentru France Presse Pier Luigi Lopalco, profesor de medicină preventivă la Universitatea din Pisa.
"Aceste produse nu au nicio eficienţă clinică" şi cei care le propun sunt în mod clar "şarlatani", a avertizat el.
Anchetă în Italia în urma creșterii astronomice a prețurilor pentru măștile medicale
București
6°C
Articole Similare

3.292
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
3.292

1.227
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.227

2.569
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
2.569

2.960
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
2.960

121
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
121

2.749
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.749

68
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
68

61
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
61

3.213
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.213

87
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
87

87
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
87

2.023
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
2.023

4.998
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.998
















Comentează