Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a ordonat declanşarea unei anchete după ce o înregistrare audio ce conţine afirmaţii ale şefului diplomaţiei iraniene care critică rolul defunctului general Qassem Soleimani în politica externă a Iranului a ajuns în presă, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului de la Teheran, informează AFP potrivt Agerpres.
"Credem că acest furt de date este o conspiraţie împotriva guvernului, sistemului, integrităţii instituţiilor naţionale şi de asemenea împotriva intereselor noastre naţionale", a declarat Ali Rabii pentru jurnalişti.
"Preşedintele a ordonat Ministerului de Informaţii să identifice agenţii acestei conspiraţii", a spus el, adăugând că fişierul cu interviul "a fost furat din motive evidente", fără a da mai multe detalii.
Mass-media din străinătate, printre care The New York Times, au difuzat recent ceea ce au prezentat a fi extrase dintr-o înregistrare cu o conversaţie a ministrului de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, fără a preciza cum le-au obţinut.
Potrivit unui extras publicat de cotidianul american, ministrul spune: "În Republica Islamică, tabăra militară domneşte. Am sacrificat diplomaţia în faţa taberei militare", în condiţiile în care "tabăra militară ar trebui să fie în serviciul diplomaţiei".
Zarif nu a comentat asupra acestei controverse, însă a publicat marţi un scurt mesaj audio pe Instagram: "Cred că nu ar trebui să munciţi pentru (această) istorie... Spun să nu vă îngrijoraţi atât de istorie, cât să vă îngrijoraţi pentru Dumnezeu şi popor".
Luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, Said Khatibzadeh, nu a negat autenticitatea înregistrării, însă a declarat că a fost extras un fragment dintr-un interviu de şapte ore ce conţinea "opinii personale".
Afirmaţiile divulgate au provocat critici aprinse din partea mass-media şi politicienilor conservatori din Iran, cazul generalului Soleimani fiind un subiect sensibil.
Qassem Soleimani a fost ucis într-un atac cu dronă american la Bagdad, în ianuarie 2020. El era şeful Forţei Qods, însărcinată cu operaţiuni externe ale Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran.
Anchetă în Iran după ce în presă a apărut o înregistrare în care Mohammad Javad Zarif îl critică pe Qassem Soleimani
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

19
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
19

537
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
537

41
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
41

296
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
296

505
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
505

1.069
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.069

1.584
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.584

713
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
713

1.021
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.021

1.299
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.299

113
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
113

1.724
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.724

1.034
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.034














Comentează