Statul Islamic nu a riscat până acum să atace Israelul, iar acesta s-a păstrat într-o expectativă vigilentă. Însă, după atacurile teroriștilor asupra armatei egiptene în nordul Sinai, Israelul ar putea ieși din neutralitate. O analiză a Slate.
Până acum, jihadiștii ISIS nu au atacat Israelul. Nici direct, în Golan, nici indirect, la frontiera iordaniană. Știu foarte bine că reacția Tsahal (armata israeliană) va fi imediată și nimicitoare.
Pe de altă parte, jihadiștii nu erau prea mult interesați de Israel, fiind mai mult preocupați să radicalizeze teritoriile musulmane, și, de preferință statele slabe. Nu au susținut niciodată cauza palestiniană și nu au chemat la luptă împotriva statului evreu, precizând:
„În sfântul Coran, Allah nu ne-a ordonat să luptăm împotriva Israel sau a evreilor decât după ce i-am combătut pe renegați și pe ipocriți.”
Paradoxul ISIS ține de poziția sa contradictorie când declară război total „evreilor și creștinilor”. Este acuzat că răstoarnă pe dos toată lumea arabă în beneficiul evreilor.
Citeste si:
Țările arabe acuză ISIS de lașitate pentru că nu îndrăznesc să îi atace pe israelieni, aflați la o aruncătură de băț de pozițiile lor. Aceasta demonstrează și limitele fanatismului jihadiștilor, care știu până unde pot să meargă. Câteva obuze aruncate asupra pozițiilor israeliene le-ar semna condamnarea.
Însă strategia lor pare să se fi schimbat când au atacat Egiptul, care dispune de un regim forte și de o armată bine echipată. ISIS a riscat apropiindu-se de frontierele Israelului, supravegheate de Tsahal.
Motivele ISIS sunt greu de înțeles. Par să urmeze acum directivele lui Abu Bakr Al-Baghdadi, care anunța anul trecut crearea Califatului Islamic. Anul acesta, el a cerut partizanilor săi să marcheze perioada Ramadanului cu un val de atentate.
Astfel, se pune capăt legendei terorismului izolat, care acționa după bunul plac. Simultan, pe 26 iunie, un kamikaze a ucis 25 de oameni și a rănit 300 de persoane într-o moschee șiită din Kuweit. În Tunisia, la Sousse, 39 de turiști străini au fost uciși pe o plajă de cinci stele. În fine, pe 3 iulie, o bombă a explodat în trenul Cairo - Alexandria. Al-Adnani, purtător de cuvânt al ISIS, a confirmat noua strategie, preizând că vrea „să transforme Ramadanul într-o lună a catastrofelor pentru necredincioși”.
Atacând direct armata egipteană în Sinaiul de Nord, la Șeic Zuwaid, aproape de frontiera israeliană, și lansând o operațiune de mare anvergură, ISIS își asumă riscul de a împinge Israelul să iasă din neutralitate. Este vorba de o operațiune cu armament greu (lansatoare de rachete, mitraliere grele și zeci de vehicule 4x4).
De partea ei, armata egipteană a ripostat cu elicoptere Apache și cu avioane de luptă F-16. În ciocniri s-au înregistrat pierderi grele de ambele tabere.
Eșecurile recente din Siria împing ISIS să caute victorii le alte fronturi. Într-adevăr, combatanții kurzi i-au izgonit pe jihadiști din orașul sirian Tall Abyad, de la frontiera cu Turcia.
Mai mult, în urma loviturilor aeriene ale coaliției internaționale conduse de Statele Unite, ISIS a pierdut față de apogeul de anul trecut, circa 26% din teritoriile ocupate în Irak și Siria.
Așa că ISIS are neapărată nevoie de o victorie de prestigiu pentru a-și remobiliza trupele. Deschizând un nou front în Egipt, islamiștii speră că-și vor degreva trupele din Irak și Siria.
Statul Islamic nu reprezintă doar o bandă de asasini hotărâți să semene teroarea, ci și o organizație al cărei scop este să instaureze islamul în toată lumea, ca pe vremea lui Mahomed.
A înțeles că trebuie să-i folosească pe tinerii musulmani din țările arabe și din Europa, pentru a-și aplica ideologia începând de la bază. Acești tineri ajung să difuzeze teroarea în țările musulmane, dintre care multe văd salvarea în Israel, singura țară cu o armată ale cărei dotare și pregătire pot distruge ISIS.
Iordania, Arabia Saudită și chiar Egiptul au înțeles finalitatea celor pe care îi vor distruși. Apropierea Israelului de aceste trei state a împins ISIS să înfrunte Israelul, indirect, prin armata egipteană.
Israelienii nu au căzut în capcana unei intervenții în Sinai. În schimb, furnizează egiptenilor toate informațiile pe care le dețin prin intermediul sateliților și i-au autorizat să introducă în Peninsulă soldați și echipament greu peste limitele stipulate în Acordul din 1979. Astfel că armata egipteană poate stăvili implantarea teroristă în Sinai, după ce a izolat Fâșia Gaza.
Este probabil că ofensiva ISIS în Sinai nu va afecta regimul președintelui El-Sissi. Pe 1 iulie, nouă lideri ai Frăției Musulmane au fost uciși de poliția egipteană. Aceștia au fost acuzați că pregăteau acte de sabotaj.
Israelul supraveghează atent evoluția evenimentelor și va evita provocările bandelor armate din Sinai, atâta vreme cât ele se vor limita la acțiuni în afara țării. Însă ISIS știe că nu se poate juca multă vreme cu Israelul.
ANALIZA De ce evită Statul Islamic să atace Israelul
Explorează subiectul
Articole Similare

600
Maia Sandu se teme că Rusia va ocupa R.Moldova și cere accelerarea aderării la UE 'înainte de a fi prea târziu'
600

36
Robert Fico declară că Slovacia ar trebui să decline invitaţia de a se alătura Consiliului pentru Pace
36

3.805
Germania taie ajutoarele sociale românilor. Acum sunt obligați să părăsească și țara
3.805

34
Volodimir Zelenski: Ucraina ar trebui să adere la UE până în 2027
34

2.944
'Nu știm dacă sunt vasali fericiți sau sclavi nefericiți' - Maria Zaharova, reacție acidă la interdicția UE asupra gazelor rusești
2.944

117
CJUE consideră că Ungaria a votat ilegal împotriva UE, opunându-se reclasificării canabisului la ONU
117

2.324
VIDEO 'Arăta ca o zonă de război' - Mărturii din 'Iadul alb'. Furtunile de gheață se retrag din SUA, dar lasă în urmă haos
2.324

63
Uniunea Europeană se pregăteşte să sancţioneze membri ai Gărzii Revoluţionare din Iran
63

40
Kommersant: Ministerul rus al Finanțelor propune legalizarea cazinourilor online în Rusia
40

4.946
Agenții care au aruncat SUA în aer vin acum în Europa, la unul dintre cele mai importante evenimente ale anului
4.946

5.247
VIDEO Momentul viral în care premierul britanic îl imită pe Macron: a purtat ochelari de aviator și a salutat publicul în franceză
5.247

5.893
VIDEO Imagini dramatice: Centrul istoric al unui vechi și superb oraș din Italia se prăbușește, după ce muntele efectiv s-a rupt
5.893

103
Proteste în Iran: Peste 6.000 de oameni au murit, potrivit unui ONG
103

















Comentează