Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat controale la marile companii petroliere din România, vizând în special modul în care sunt stabilite prețurile de transfer, potrivit unor surse Euronews. Verificările vin pe fondul scumpirii accelerate a carburanților și vor fi extinse la întreg sectorul energetic, inclusiv la producători, furnizori și companii de stat.
Controale pe tot lanțul
Verificările vor fi extinse la întreg lanțul de distribuție, de la importatori, la operatorii economici - comercianții și beneficiarii finali - în așa fel încât să fie identificate eventualele neconformități fiscale, în contextul creșterilor prețurilor carburanților și pentru a identifica operatorii economici care încerca să profite de pe urma acestei crize a energiei.
Ce verificări face ANAF
„În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele practici de neconformare fiscală pe fondul evoluției prețurilor pe piața combustibililor.
Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali, cu scopul de a identifica operatorii economici care acționează pentru a-și crea avantaje fiscale în contextul actual, prin majorarea artificială a costurilor de achiziție/producție.
Inspectorii ANAF verifică situațiile în care există suspiciuni de fraudă fiscală asociată cu practici care pot afecta corectitudinea pieței. În cazurile în care faptele constatate sunt de natură să afecteze concurența loială ori interesele consumatorului, prin practici speculative, vor fi sesizate instituțiile abilitate ale statului.
Scopul acțiunilor ANAF este asigurarea conformării fiscale și a unui mediu concurențial corect, ca premisă pentru o stabilizare a pieței carburanților în această perioadă” se arată într-un comunicat al ANAF.




























Comentează