Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan, a treia favorită, a fost învinsă fără drept de apel de sârboaica Aleksandra Krunic, cu 6-3, 6-3, miercuri, în optimile de finală ale turneului Winners Open, primul turneu WTA care are loc la Cluj-Napoca şi care e dotat cu premii totale de 235.238 dolari.
Krunic (28 ani, 268 WTA), venită din calificări, a dominat jocul şi s-a impus după o oră şi 23 minute.
Ana Bogdan (28 ani, 102 WTA) va fi recompensată cu un cec de 3.675 de dolari şi 30 de puncte WTA.
Singurul duel anterior dintre cele două a avut loc în 2019, în optimi, la Bol (Croaţia), Krunic câştigând cu 6-2, 6-1.
În sferturile de finală, Krunic o va înfrunta pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), care a dispus de slovena Kaja Juvan, a şasea favorită, cu 7-6 (7), 6-0.
Alte două românce au pierdut la dublu, în primul tur.
Andreea Mitu şi Lara Arruabarrena (Spania), favoritele numărul trei, au fost întrecute de rusoaicele Alena Fomina/Ekaterina Iaşina, cu 6-4, 6-4, iar Elena Bogdan şi bulgăroaica Isabella Şinikova au fost învins de cuplul Katarzyna Kawa (Polonia)/Renata Voracova (Cehia), cu 6-1, 7-6 (5).
Tot miercuri, Jaqueline Cristian o va întâlni în optimi pe germanca Andrea Petkovic, a doua favorită.
Ana Bogdan, învinsă în optimile turneului Winners Open (WTA)
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1
PSG, Arsenal și Real Madrid s-au calificat în sferturile Ligii Campionilor
1

13
Fotbalistele iraniene au ajuns la Istanbul după ce au renunțat la cererea de azil
13

12
YouTube devine platformă principală pentru Cupa Mondială 2026
12

10
Alexandru Maxim a marcat în înfrângerea lui Gaziantep cu Fenerbahce
10

14
România pierde cu Slovacia în preliminariile EuroBasket 2027
14

19
U BT Cluj, eliminată în sferturile EuroCup după înfrângerea cu Bahceşehir
19

15
Mexicul este dispus să găzduiască meciurile Iranului la CM 2026
15

25
Cristian Chivu este suspendat pentru o etapă după eliminarea din meciul cu Atalanta
25

74
Parlamentul European a celebrat, la inițiativa vicepreședintelui Victor Negrescu, 50 de ani de la performanța istorică a Nadiei Comăneci
74

74
Momente de groază pentru Neil El Aynaoui: A fost sechestrat şi jefuit alături de familia sa
74

104
Hansi Flick: FC Barcelona va fi ultimul club din cariera mea
104

32
FRF introduce sistemul Multiball în play-off-ul Ligii 2, Ligii 3 și Superligii feminine
32

70
Stilul de viaţă dezastruos al unui fotbalist belgian: 'Mergeam la fast food de cel puţin 300 de ori pe an'
70
















Comentează