Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, a transmis miercuri un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a SUA, în care afirmă că valorile promovate de Statele Unite ale Americii şi de poporul american constituie "un reper pentru evoluţia democraţiei din România".
"Astăzi, cetăţenii americani de pretutindeni sărbătoresc Ziua Naţională a Statelor Unite ale Americii, eveniment care marchează, în acest an, împlinirea a 242 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă din 1776, un text ale cărui idei sunt universal valabile şi la fel de actuale pentru orice stat democratic. Pentru România, Statele Unite ale Americii sunt cel mai important partener strategic, fiind singura relaţie bilaterală cu statutul de pilon de politică externă, o recunoaştere a rolului crucial al SUA în asigurarea securităţii şi modernizării României", a scris Ana Birchall pe Facebook.
Ea a precizat că a avut şansa să cunoască spiritul american şi valorile democratice care îl definesc.
"Personal, am avut şansa să îmi petrec câţiva ani din viaţă în Statele Unite ale Americii, unde am studiat la Yale Law School şi mi-am început cariera în avocatură, fiind alături de poporul american, atât în momente fericite, cât şi în momente mai dureroase din istoria Statelor Unite ale Americii. În toată această perioadă, am avut şansa să cunosc spiritul american şi valorile democratice care îl definesc şi care străbat istoria Statelor Unite", a afirmat Birchall.
Totodată, ea a precizat că valorile promovate de SUA constituie un exemplu de ataşament faţă de libertate şi democraţie.
"Astăzi, valorile promovate de Statele Unite ale Americii şi de poporul american constituie un exemplu de ataşament faţă de libertate şi democraţie, un model pentru civilizaţia occidentală şi pentru întreaga lume şi un reper pentru evoluţia democraţiei din România. La mulţi ani, Statele Unite ale Americii! Happy 4th of July!", a mai spus Birchall.
Ana Birchall: Valorile promovate de SUA - un reper pentru evoluţia democraţiei din România
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

217
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
217

4.554
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
4.554

1.023
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.023

5.487
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
5.487

71
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
71

642
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
642

1.947
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.947

87
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
87

5.165
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.165

4.193
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
4.193

2.298
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.298

3.646
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.646

3.623
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.623
















Comentează