VIDEO Amor și "omor" între client și dama de companie: Scene incredibile cu bâta de baseball și părul smuls din cap, polițiștii din București au intervenit de urgență

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 30-10-2025 15:34

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Scene incredibile s-au petrecut într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei. Momentele amoroase ce ar fi trebuit să se consume, contra cost, s-au transformat într-o luptă corp la corp între bărbatul euforic, cu chef de distracții "la orizontală" și dama de companie, ce se gândea la o afecere profitabilă de pe urma celei mai vechi meserii din lume.

Potrivit informațiilor STIRIPESURSE.RO, bărbatul a chemat femeia pentru relații sexuale. Ea a cerut banii înainte, iar individul, care era în stare euforică, s-a enervat și a bătut-o. Acesta a agresat-o fizic cu bâta de baseball, a tras-o de păr de i-a smuls pur și simplu o șuviță.

Poliția Capitalei vine cu amănunte incendiare

"Ieri, 29 octombrie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 19 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de 36 de ani, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, la data menționată, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul subunității au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 5, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, care i-ar fi sustras geanta în care se aflau o sumă de bani și un telefon mobil.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au luat legătura cu persoana vătămată, o femeie în vârstă de 37 de ani, aflată într-o stare vizibilă de panică și care prezenta mai multe echimoze la nivelul corpului.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la adresa indicată de femeie, însă la apartamentul respectiv nu a răspuns nicio persoană.

La scurt timp, pe pervazul geamului imobilului aflat la etajul 1, a ieșit un bărbat care manifesta un comportament agitat, vorbea incoerent și amenința că își va face rău. În acest context, a fost solicitat sprijinul negociatorilor și a unei echipe de asalt din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Pentru asigurarea unui climat de siguranță și protejarea atât a bărbatului, cât și a persoanelor care tranzitau zona, aceasta a fost delimitată, iar la fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și echipaje de prim ajutor.

În urma intervenției coordonate, polițiștii au pătruns în interiorul imobilului, bărbatul fiind imobilizat, cu respectarea dispozițiilor legale.

Datorită reacției rapide și profesionalismului structurilor implicate, acesta a fost scos din imobil, în siguranță.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, bănuit de săvârșirea faptei, a fost condus la sediul subunității, pentru audieri.

De asemenea, persoana vătămată s-a prezentat la Institutul Național de Medicină Legală, pentru a fi examinată medico-legal.

În baza probatoriului administrat, s-a reținut că, la data de 29 octombrie 2025, în jurul orei 12.30, după ce s-a deplasat la adresa de domiciliu a bărbatului pentru a întreține relații sexuale, acesta ar fi agresat-o fizic, în mod repetat, pe femeia de 37 de ani, lovind-o la nivelul corpului cu un obiect contondent.

De asemenea, ar fi deposedat-o de geanta personală, în care se aflau 1.000 de lei și un telefon mobil.

Victima ar fi profitat de un moment de neatenție al bărbatului și ar fi reușit să fugă din locuință, moment în care a solicitat ajutorul polițiștilor.

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 19 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată", precizează Poliția Capitalei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri