Şaisprezece persoane suspectate că au participat la un complot împotriva regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei au fost eliberaţi joi, la cererea suveranului, a anunţat agenţia de presă Petra, preluată de AFP, notează Agerpres.
"Din grija regelui Abdullah al II-lea în această lună a iertării (luna Ramadanului), 16 deţinuţi arestaţi în timpul recentelor evenimente au fost eliberate", a anunţat generalul Hazem Majali, procurorul general al Curţii de Securitate a Statului.
Principalii doi suspecţi, Bassem Awadallah şi Sharif Hassan bin Zaid, rămân cu toate acestea în arest. Generalul Majali a precizat că ei nu au fost eliberaţi din cauza "rolului lor şi a faptelor care le sunt imputate".
O criză fără precedent a zdruncinat la începutul lui aprilie monarhia iordaniană: prinţul Hamza, fratele vitreg al regelui Iordaniei a fost acuzat că a pus în pericol monarhia, acuzaţie pe care el o respinge. Au fost arestate în jur de 20 de persoane şi, la presiunile familiei regale, prinţul a promis că va rămâne loial regelui, care i-a retras în 2004 titlul de prinţ moştenitor în favoarea fiului său cel mare.
Pentru a evoca această criză, regele Abdullah a vorbit despre "răzvrătire".
La rândul său, vicepremierul Aymane Safad l-a acuzat pe prinţul Hamza de implicare într-un "plan malefic" menit să destabilizeze tronul.
Amnistie regală - Regele Iordaniei îi iartă pe coplotiști
București
5°C
Articole Similare

2
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
2

303
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
303

896
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
896

50
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
50

37
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
37

1.415
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.415

191
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
191

2.585
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.585

46
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
46

2.380
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.380

195
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
195

2.492
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.492

109
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
109
















Comentează