Furtuna tropicală Julia a devenit uragan şi se preconizează că va ajunge duminică dimineaţă în Nicaragua, conform Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite şi autorităţilor locale, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Julia a devenit un uragan, cu vânturi susţinute de 120 km/h, în timpul trecerii sale pe lângă insulele San Andres şi Providencia" care, alături de Santa Catalina, alcătuiesc un arhipelag columbian cu aproximativ 48.000 de locuitori din Marea Caraibelor, potrivit unui comunicat al NHC.
Vicepreşedintele Nicaragua, Rosario Murillo, a anunţat că Julia urmează să lovească zona de uscat cu intensitatea unui uragan de categoria 1 în zorii zilei de duminică, între Orinoco şi Laguna de Perlas, la nord de oraşul Bluefields de pe coasta de sud-est a ţării.
La ora 00:00 GMT, uraganul se afla la 200 km est de Bluefields şi se deplasa cu o viteză de 28 km/h, conform NHC.
Preşedintele columbian Gustavo Petro a decretat "alertă maximă" la San Andres.
Precipitaţiile din acest weekend ar putea provoca "inundaţii şi alunecări de teren" potenţial mortale în America Centrală, a avertizat, de asemenea, NHC.
În Bluefields, unul dintre principalele oraşe de pe coastele din Nicaragua cu ieşire la Marea Caraibilor, pescarii îşi asigurau ambarcaţiunile, iar rezidenţii se grăbeau să se aprovizioneze şi să retragă bani. "Trebuie să ne pregătim cu mâncare, câte puţin din toate, pentru că nu ştim ce se va întâmpla", a declarat pentru AFP Javier Duarte, ebenist care s-a rugat ca furtuna să se abată din calea oraşului său cu 60.000 de locuitori.
Sistemul Naţional pentru Prevenirea Dezastrelor din Nicaragua (Sinapred) a plasat sâmbătă întreaga ţară în alertă galbenă şi a activat unităţile pentru operaţiuni de salvare.
Guvernul a evacuat aproximativ 6.000 de persoane din regiunea Laguna de Perlas şi din alte localităţi ameninţate.
În Guatemala, 22 de departamente au fost plasate în alertă roşie de către serviciile de protecţie civilă pe măsură ce se apropia furtuna, care ar putea afecta, totodată, Honduras şi El Salvador.
În Honduras, guvernul a anunţat deschiderea preventivă a barajului hidroelectric principal, El Cajon. Măsura a fost luată în special după ce ţara s-a confruntat cu inundaţii şi evacuări la sfârşitul lunii septembrie în vecinătatea San Pedro Sula, al doilea oraş ca mărime şi centrul industrial al ţării, totodată zona cea mai ameninţată în prezent de uraganul Julia.
În El Salvador, autorităţile au declarat alertă portocalie pentru întreaga ţară, activând unităţile pentru operaţiuni de salvare şi dispunând evacuări preventive în zonele cu risc ridicat.
În Panama, Protecţia Civilă a instituit o alertă galbenă, inclusiv în provincia Darien, o zonă de junglă care se învecinează cu Columbia şi pe care sute de migranţi o traversează zilnic pentru a ajunge în Statele Unite.
La sfârşitul anului 2020, uraganele Eta şi Iota au lovit America Centrală, lăsând în urmă cel puţin 200 de morţi şi tot atâţia dispăruţi, pagubele fiind estimate la câteva milioane de dolari.
America Centrală se pregătește pentru sosirea uraganului Julia
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

430
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
430

1.104
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.104

804
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
804

1.385
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.385

534
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
534

2.624
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.624

1.196
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.196

1.187
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.187

730
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
730

1.627
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.627

115
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
115

2.404
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
2.404

133
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
133
















Comentează