Parlamentara Amelie de Montchalin o va înlocui pe Nathalie Loiseau în funcţia de ministru al afacerilor europene, conform anunţului de duminică seara al preşedinţiei franceze, informează dpa şi Reuters potrivit Agerpres
În vârstă de 33 de ani, Montchalin este originară din Lyon şi a fost aleasă în Adunarea Naţională în 2017.
Loiseau şi-a prezentat demisia săptămâna trecută pentru a se dedica campaniei electorale a partidului preşedintelui Emmanuel Macron, La Republique en Marche (LREM), la alegerile europarlamentare din mai.
Sibeth Ndiaye, în vârstă de 39 de ani, o colaboratoare apropiată a preşedintelui Macron, a fost de asemenea numită în locul lăsat liber după demisia purtătorului de cuvânt Benjamin Griveaux, în timp ce Cedric O, în vârstă de 37 de ani, îl va înlocui pe secretarul de stat pentru economia digitală Mounir Mahjoubi.
Griveaux şi Mahjoubi au demisionat pentru a se putea înscrie în cursa pentru nominalizarea candidatului LREM la alegerile municipale din Paris din 2020.
Amelie de Montchalin este noul ministru al afacerilor europene din Franța
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.499
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.499

26
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
26

96
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
96

106
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
106

10.155
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
10.155

132
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
132

8.367
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.367

202
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
202

7.067
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.067

2.877
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.877

2.885
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.885

844
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
844

120
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
120
















Comentează