Ambasadoarea americană la Naţiunile Unite, Nikki Haley, care, în trecut, a acuzat ONU de parţialitate în detrimentul statului evreu, va efectua săptămâna viitoare o vizită în Israel, a făcut cunoscut marţi misiunea diplomatică a SUA la New York, scrie AFP preluat de agerpres.
Înainte de această vizită, Nikki Haley se va exprima, la 6 iunie, la Geneva, în faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.
Ea va deveni astfel prima ambasadoare americană care va lua cuvântul în faţa acestui consiliu. Nikki Haley urmează să ţină un discurs privind rolul Washingtonului în cadrul acestei entităţi.
Ulterior, între 7 şi 9 iunie, ea va avea o serie de întrevederi cu lideri israelieni şi palestinieni, a adăugat misiunea, fără să precizeze dacă diplomata se va întâlni cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, sau preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.
O vizită la Căştile Albastre din regiune este, de asemenea, în program.
Diplomata în vârstă de 45 de ani a cerut Naţiunilor Unite, la scurt timp după preluarea funcţiei, să înceteze să trateze Israelul cu prejudecăţi negative.
Ea a mai calificat ca "greşeală teribilă" o rezoluţie a Consiliului de Securitate care cerea Israelului să pună capăt extinderii coloniilor sale în teritoriile palestiniene ocupate.
Rezoluţia a fost adoptată în decembrie ca urmare a deciziei precedentei administraţii americane, a democratului Barack Obama, de a a nu face uz de dreptul său de veto.
Fosta guvernatoare a statului Carolina de Sud a calificat Consiliul ONU pentru Drepturile Omului ca fiind o instanţă "coruptă". Între timp, ipoteza unei retrageri a Statelor Unite din acest consiliul a fost luată în discuţie în mai multe rânduri.
Va fi al doilea turneu al său în străinătate în calitate de ambasador al SUA. Hikki Haley va mai discuta la Geneva despre criza din Venezuela.
Săptămâna trecută, ea a vizitat taberele de refugiaţi din Iordania şi Turcia, reaminteşte AFP.
Ambasadoarea americană la ONU va vizita Israelul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

705
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
705

18
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
18

602
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
602

47
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
47

46
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
46

759
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
759

1.820
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.820

2.397
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.397

1.259
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.259

90
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
90

839
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
839

3.862
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.862

3.335
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
3.335
















Comentează