Ambasadorul Statelor Unite în China Terry Branstad avea programată duminică începerea unei vizite în Tibet pentru întâlniri oficiale şi vizitarea mai multor obiective culturale şi religioase, potrivit Radio Free Asia, transmite luni Reuters potrivit Agerpres.
În programul ambasadorului Branstad din perioada 19 -25 mai figurează vizitarea Regiunii Autonome Tibet şi a provinciei Qinghai, o regiune istorică a Tibetului cunoscută anterior de locuitorii săi sub denumire de Amdo.
Departamentul de Stat nu a făcut deocamdată comentarii pe marginea acestei ştiri.
Radio Free Asia menţionează că aceasta ar fi prima vizită în Tibet a unui oficial american după ce Congresul a aprobat în decembrie o lege prin care SUA va refuza să acorde vize oficialilor chinezi însărcinaţi cu implementarea politicilor ce restricţionează accesul străinilor în Tibet. Aplicarea noii legi ar urma să înceapă la sfârşitul acestui an.
Beijingul a denunţat în decembrie adoptarea acestei măsuri legislative, spunând că "se opune în mod hotărât"şi susţinând că este vorba de o chestiune ce ţine de afacerile sale interne. Totodată, a avertizat că noua legea riscă să provoace "daune serioase" relaţiei bilaterale.
De atunci, tensiune în sfera cooperării comerciale dintre cele două ţări a crescut. Vineri, China a adoptat un ton mai agresiv în războiul comercial cu SUA, sugerând că o reluare a negocierilor de către primele două mari puteri economice ale lumii ar fi lipsită de sens dacă Washingtonul nu îşi modifică poziţia.
Sâmbătă, şeful diplomaţiei chineze Wang Yi i-a comunicat secretarului de stat american Mike Pompeo că acţiunile şi cuvintele recente ale SUA au afectat interesele Chinei şi ale companiilor sale şi că Washingtonul ar trebui să manifeste reţinere.
Dacă administraţia Trump a adoptat o poziţie dură faţă de China în domeniul comerţului şi a scos în evidenţă rivalitatea cu Beijingul în domeniul securităţii, nu a acţionat deocamdată la apelul Congresului de a impune sancţiuni fostului şef al Partidului Comunist chinez din Tibet, Chen Quanguo, pentru modul în care acesta tratează minoritatea musulmană din provincia Xinjiang, unde ocupă în prezent aceeaşi poziţie.
O informare a Departamentului Stat susţine că Chen a aplicat în Xinjiang politici similare celor despre care se crede că au condus la oprimarea opoziţiei faţă de guvernarea chineză din Tibet, regiune muntoasă pe care trupele chineze au ocupat-o în anii 1950. Chinezii au numit oficial acest eveniment eliberare paşnică şi conduc de atunci Tibetul cu o mână de fier.
Amabasadorul SUA în China va efectua o vizită în Tibet
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

204
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
204

438
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
438

311
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
311

501
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
501

639
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
639

58
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
58

1.119
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.119

741
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
741

2.362
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.362

46
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
46

68
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
68

5.804
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.804

1.903
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.903
















Comentează