Senatorul liberal Alina Gorghiu susţine că, prin scrisoarea Comisiei de politică externă transmisă MAE în legătură cu ambasadorul României în SUA, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a apelat la un artificiu pentru a-şi formula un punct de vedere, conform Agerpres.
"A fost o şedinţă care, practic, a concretizat iniţiativa de săptămâna trecută (audierea în Comisia de politică externă a ambasadorului României în SUA, George Maior - n.r.). Se creionase o opinie a majorităţii guvernamentale care ducea spre solicitarea către MAE de a rechema în România acest ambasador. Am primit textul scrisorii exact când a început comisia. Nu cred că un text poate fi lucrat pe loc, indiferent cât de bine structurat ar fi. Am făcut două propuneri în numele grupului PNL. Prima - să amânăm 24 de ore şedinţa pentru a putea face amendamente pe textul scrisorii. A fost respinsă. Altă propunere a fost agreată de toată lumea şi anume scrisoarea să plece către minister cu raportul de activitate al domnului Maior înaintat comisiei şi cu stenograma şedinţei de audiere. (...) Pe fondul scrisorii nu am putut să ne pronunţăm în timp real. Sunt poziţii exprimate de coaliţia PSD - ALDE şi viziunea şi criticile lor cu privire la adresa acestui ambasador - (...) nu chiar o opinie echilibrată", a declarat, luni, Alina Gorghiu.
Ea a precizat că scrisoarea nu trebuia să fie secretă, pentru că exprimă "poziţiile" de săptămâna trecută din cadrul audierii.
"Se va expedia scrisoarea către ministru. Nu ni se părea nimic secret în această scrisoare. S-a spus că este un gest de politeţe faţă de ministru să nu se dea scrisoarea către presă până nu o lecturează domnia sa. Nu era niciun secret în ea. Sunt poziţiile de săptămâna trecută din cadrul audierilor. Concluzia se încadrează în litera şi spiritul legii. N-au putut să ceară decât (...) ce îţi permite Constituţia şi legile ţării şi anume că cerem MAE să analizeze activitatea şi dacă se justifică sau nu o sancţionare a acestui ambasador. Cu asta s-a cam tranşat subiectul şi mingea a plecat de la Parlament la Guvern, la MAE. Aştept şi eu reacţia domnului Meleşcanu, care nu ştiu de ce nu a avut îndrăzneala să îşi formuleze singur un punct de vedere, că era competent dânsul şi Guvernul, şi a trebuit să apeleze la acest artificiu, să roage Comisia de politică externă să îl încurajeze puţin prin acest demers", a adăugat Gorghiu.
Comisia de politică externă a Senatului a trimis o scrisoare ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, în care îi solicită să spună în ce măsură mai este utilă intereselor României menţinerea lui George Maior în postul de ambasador al României în Statele Unite, după cum a anunţat luni preşedintele acestui for, senatorul Cristian Dumitrescu.
George Maior a fost audiat săptămâna trecută în Comisia de politică externă a Senatului în legătură cu ultimele sale declaraţii publice.
Alina Gorghiu îl acuză pe Teodor Meleșcanu că e LIPSIT de CURAJ: A apelat la un artificiu
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

111
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
111

295
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
295

1.675
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
1.675

1.099
Directorul general al ROMARM trage un semnal puternic cu privire la SAFE! 'Noi nu avem nicio informație că s-ar face producție internă'
1.099

2.453
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
2.453

2.161
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
2.161

1.404
Slovacia s-a sucit: Renunţă să blocheze reînnoirea sancţiunilor UE împotriva Rusiei
1.404

2.525
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
2.525

3.568
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
3.568

1.015
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
1.015

1.299
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.299

3.602
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
3.602

3.631
Ministerul Muncii a făcut public proiectul de OUG! Bani în plus pentru pensionari în aprilie și în decembrie
3.631
















Comentează