Preşedintele Abdelaziz Bouteflika a depus duminică documentele oficiale pentru candidatura la un al cincilea mandat, au relatat mass-media algeriene, în ciuda protestelor masive împotriva unei astfel de decizii, în timp ce Ali Benflis, principalul adversar al şefului statului la alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2014, nu se va prezenta la scrutinul de la 18 aprilie, relatează AFP, DPA şi Reuters preluate de agerpres.
Mai multe furgonete cu presupuse documente de susţinere a candidaturii preşedintelui Abdelaziz Bouteflika la alegeri au ajuns duminică la Consiliul Constituţional, în ultima zi legală de depunere a dosarelor, potrivit mass-media locale.
În acelaşi timp, principalul adversar al preşedintelui, Ali Benflis, a decis să nu se prezinte la scrutin, potrivit unui responsabil al partidului său, citat de AFP.
Fost prim-ministru al lui Bouteflika între 2000 şi 2003 şi fost secretar general al Frontului de Eliberare Naţională (FLN), fost partid unic şi formaţiunea şefului statului, Benflis s-a desprins de acesta refuzând să îi susţină al doilea mandat.
Mii de persoane, în majoritate studenţi, au manifestat duminică în capitala Alger şi în mai multe alte oraşe, dar şi la Paris pentru a protesta împotriva unei noi candidaturi a preşedintelui în vârstă de 82 de ani.
Poliţia algeriană a folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe studenţii care protestau în apropierea Consiliul Constituţional la Alger, instituţia care se ocupă de înscrierea candidaturilor la alegeri.
Proteste masive au izbucnit în Algeria după ce Bouteflika şi-a anunţat luna trecută intenţia de a încerca să obţină un al cincilea mandat la scrutinul prezidenţial de la 18 aprilie.
Unele partide de opoziţie au spus că vor boicota votul ca protest împotriva candidaturii.
Bouteflika se află la conducerea Algeriei din 1999. El a suferit un atac cerebral în 2013 şi apare rar în public. Condiţia sa fizică pentru a mai sta la putere a fost pusă sub semnul întrebării încă de la scrutinul din 2014, pe care l-a câştigat.
El este singurul preşedinte din Africa de Nord care a scăpat de revoltele pro-democraţie din timpul Primăverii Arabe, care au început în Tunisia vecină în 2010.
La acel moment, guvernul său a reuşit să limiteze protestele pro-democraţie prin promisiuni de reformă şi de creşteri salariale, finanţate din veniturile din petrol şi gaze ale ţării.
Însă în ultimii ani situaţia financiară a Algeriei a fost afectată la rândul său de scăderea globală a preţurilor la petrol.
Algeria: În ciuda protestelor, preşedintele Bouteflika şi-a depus din nou candidatura; principalul adversar renunţă
Explorează subiectul
Articole Similare

784
Compromis semnificativ: Zelenski ia în calcul o zonă demilitarizată în Donbas pentru a încheia războiul
784

68
Ucraina a lovit pentru a doua oară în această săptămână platforma petrolieră Lukoil din Marea Caspică
68

51
Veste bună pentru Regele Charles al III-lea: Tratamentul său pentru cancer poate fi redus începând cu anul viitor
51

229
Donald Trump anunță reluarea armistițiului între Thailanda și Cambodgia: 'Au fost de acord să revină la Acordul de pace inițial încheiat cu mine'
229

3.122
Rusia lansează acuzații grave: România şi Polonia s-ar fi implicat în transportul componentelor unei 'bombe murdare' pentru Ucraina
3.122

40
Preşedintele belarus Lukaşenko a purtat discuţii cu trimisul american John Coale
40

73
Fără aglomerație, alcool sau artificii: O destinație preferată de români schimbă regulile de Revelion
73

1.959
Ucraina, zguduită de 'Operațiunea Midas': O nouă anchetă la vârful puterii privind banii folosiți la cauțiunile uriașe
1.959

71
Peste 180 de migranţi au trecut graniţa în Polonia printr-un tunel secret din Belarus
71

1.074
UE îngheață pe termen nelimitat activele băncii centrale ruse pentru a sprijini Ucraina
1.074

3.597
SUA fac pași de neînțeles. Șeful Armatei americane a fost retras din negocierile de pace pentru Ucraina
3.597

92
SUA sunt profund îngrijorate de reluarea luptelor în R.D. Congo şi vor acţiona (Mike Waltz)
92

70
Premierul Belgiei și Keir Starmer, discuții privind activele rusești înghețate
70





















Comentează