Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că membrii Consiliului de Administraţie al FRH au votat în cadrul unei şedinţe video propunerea federaţiei ca toate meciurile din campionatele interne să se dispute ''într-o formulă mai restrânsă'', astfel încât să se stabilească echipele campioane până la finalul lunii iunie.
El a afirmat însă că există şi posibilitatea ca acest lucru să nu se poată realiza dacă legea nu va permite disputarea meciurilor după încheierea stării de urgenţă.
"Cea mai importantă decizie a Consiliului de Administraţie, şi acesta este laitmotivul şedinţei, este că ne dorim ca toate campionatele noastre să se termine pe teren. În momentul acesta pe datele pe care le avem, legat de starea de urgenţă şi tot ceea ce este oficial, avem acest scenariu, încercăm să terminăm campionatul într-o formulă mai restrânsă, propusă de federaţie, până la finalul lunii iunie. Nu ştiu programul în amănunt, dar e făcut în aşa fel încât să se termine până la finalul lunii iunie. E vorba de toate competiţiile, masculin, feminin, juniori, tot, încercăm să terminăm toate competiţiile pe teren. Aceasta a fost propunerea federaţiei în funcţie de momentul ăsta. Mesajul din spatele acestor decizii este că noi ne dorim să terminăm competiţiile pe teren, în funcţie de ceea ce se întâmplă. Pentru că noi nu ne putem opune legii, în funcţie de ce decizii se vor lua, noi ne vom mula. Dar vom crea câte scenarii putem ca să terminăm pe teren. Este clar că există şi posibilitatea ca acest lucru să nu se întâmple, dar noi trebuie să fim pregătiţi, trebuie să ţinem lumina aprinsă, sportivii să se pregătească, chiar dacă acasă, cluburile să-şi facă datoria, finanţatorii să ştie că handbalul îşi doreşte să revină pe teren, publicul să ştie că vrem să avem un campion stabilit pe teren nu printr-o decizie dintr-un birou. Acesta e mesajul pe care îl transmitem. Este foarte important, din foarte multe puncte de vedere ca toate competiţiile să se termine sportiv", a declarat Dedu.
Oficialul FRH a precizat că inclusiv decizia ca meciurile să se dispute cu porţile închise sau nu se va lua în funcţie de autorităţile române.
"Habar nu am dacă se va juca cu porţile închise. Şi în Consiliul de Administraţie au fost acelaşi tip de întrebări, dacă, poate... Nu, strict legat de ceea ce este publicat în Monitorul Oficial. Dacă spune că nu putem să jucăm cu spectatori, nu jucăm cu spectatori, dacă spune că trebuie să fim testaţi anti-coronovirus, testăm, dacă spune că nu putem să jucăm, nu jucăm. Vom face exact ceea ce legea spune că putem face, dar nu vorbe, lucruri reale, în funcţie de momentul respectiv", a mai spus Dedu.
Întrebat dacă programul nu va fi foarte încărcat pentru jucători, având în vedere că vor avea multe meciuri de disputat într-o perioadă scurtă de timp, Dedu a spus: "În multe domenii de activitate va fi foarte greu să fie reluat. Va fi greu pentru toată lumea. Este o situaţie pe care fiecare trebuie să şi-o asume şi să încerce să îşi facă treaba cât mai bine cu putinţă. Într-adevăr, forma sportivă nu va fi aceeaşi ca la întreruperea campionatului, dar toţi au avut acelaşi timp de pauză şi va fi egalitate de şanse".
La şedinţa Consiliului de Administraţie au participat 14 membri, majoritatea aprobând propunerile FRH: "Cred că au fost 14 membri ai Consiliului de Administraţie, dacă nu mă înşel, şi au fost mai multe tipuri de discuţii, între 2 şi 4 au fost împotrivă. Este o chestie din memorie, nu e scriptic, se poate vedea pe site-ul federaţiei începând de mâine".
Federaţia Română de Handbal a sistat toate competiţiile de handbal din România până la ieşirea din starea de urgenţă decretată ca urmare a pandemiei de coronavirus.
Alexandru Dedu: Ne dorim să terminăm toate competiţiile pe teren până la finalul lunii iunie
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

7
Stanciu a marcat, dar Dalian Yingbo a pierdut
7

13
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
13

26
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
26

21
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
21

46
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
46

17
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
17

101
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
101

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

137
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
137

35
VIDEO Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după o căzătură violentă la Cupa Mondială de schi fond
35

102
Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner și Alexander Zverev, în semifinalele Indian Wells. Elina Svitolina produce surpriza turneului
102

99
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
99

285
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
285

















Comentează