Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Zagreb, dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, în timp ce Gabriela Ruse s-a oprit în optimi.
Dulgheru (31 ani, 1.092 WTA), aflată în cursa de revenire în tenisul mare, a reuşit o victorie spectaculoasă în faţa italiencei Elisabetta Cocciaretto (20 ani, 112 WTA), principala favorită a turneului, cea care a condus echipa Italiei la victorie în faţa României (3-1), recent, în Billie Jean King Cup.
Dulgheru s-a impus cu 6-4, 6-1, după o oră şi 32 de minute, în faţa celei care câştiga la Cluj-Napoca cu Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu.
Următoarea adversară a româncei, care în urmă cu zece ani se afla pe locul 26 în lume, va fi Kristina Kucova (Slovacia), a cincea favorită (30 ani, 151 WTA). Kucova a câştigat primul lor duel, în 2009, la New Haven, cu 6-7 (7), 6-4, 6-1, iar Dulgheru şi-a luat apoi revanşa, în acelaşi an la Jounieh (Tunisia), cu 6-1, 6-2.
Ruse (23 ani, 175 WTA) a fost învinsă în optimi de o italiancă, Jessica Pieri (24 ani, 287 WTA), cu 4-6, 7-6 (5), 6-3, după mai bine de trei ore de joc (3 h 09 min).
Miercuri, Andreea Prisăcariu (21 ani, 536 WTA) a fost întrecută în primul tur de croata Tereza Mrdeza (30 ani, 238 WTA) cu 2-6, 6-3, 6-3.
La dublu, Prisăcariu şi Nika Radisic s-au calificat, joi, în semifinale, după 2-6, 6-3, 10-6, cu perechea Marie Benoit (Belgia)/Camilla Rosatello (Italia). În penultimul act, perechea româno-slovenă va înfrunta cuplul Miriam Bolkvadze (Georgia)/Cristina Bucsa (Spania), care a beneficiat, joi, de abandonul principalelor favorite, Gabriela Ruse şi Xenia Knoll (Elveţia), la scorul de 7-5, 4-1.
Alexandra Dulgheru s-a calificat în sferturi la Zagreb (ITF)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

9
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
9

1.601
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
1.601

131
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
131

22
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
22

60
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
60

1.184
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.184

24
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
24

19
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
19

28
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
28

178
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
178

42
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
42

20
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
20

185
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
185

















Comentează