Alertă în mai multe state europene! O amplă campanie de spionaj cibernetic atribuită grupărilor rusești a compromis peste 170 de conturi de e-mail ale procurorilor ucraineni și cel puțin 67 de conturi aparținând Forțelor Aeriene Române.
Ce ținte au avut hackerii ruși
Hackerii ruși au reușit să acceseze peste 170 de conturi de email aparținând procurorilor și anchetatorilor din Ucraina în ultimele luni, potrivit unor date analizate de Reuters, scrie Mediafax.
În total, atacatorii ar fi compromis cel puțin 284 de conturi între septembrie 2024 și martie 2026, într-o operațiune extinsă de spionaj cibernetic.
Printre instituțiile afectate se află Parchetul Specializat în Domeniul Apărării și Agenția de Recuperare și Management al Activelor (ARMA) care se ocupă de urmărirea colaboratorilor cu Rusia. Hackerii au accesat e-mailurile Yaroslavei Maksymenko, fost șef ARMA și ale unui angajat de rang înalt din cadrul Parchetului Specializat Anticorupție (SAPO).
De asemenea, au fost compromise conturi aparținând unor oficiali de rang înalt, precum Centrul de Formare al Procurorilor.
În România, hackerii au accesat cel puțin 67 de conturi de email ale Forțelor Aeriene Române
Deși ținta atacului a fost Ucraina, operațiunea nu s-a limitat doar la instituțiile de la Kiev și a vizat mai multe state europene, printre care și Armata României.
În România, hackerii au accesat cel puțin 67 de conturi de email ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele asociate bazelor NATO și unui ofițer superior.
În Grecia hackerii au compromis 27 de conturi de e-mail ale Statului Major al Apărării, inclusiv ale atașaților militari din India și Bosnia.
În Bulgaria, au fost vizate autoritățile locale din Plovdiv și în Serbia, un stat apropiat Moscovei, au fost vizați oficiali militari și cadre universitare.



























Comentează