Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în trei dosare distincte și începerea urmăririi penale într-un al patrulea dosar față de mai multe persoane (inculpați și suspecți) din cadrul Primăriei Constanța, după cum urmează:
1. FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar al municipiului Constanța,
CONSTANTIN NICOLETA, la data faptei șefă a Serviciului autorizații în construcții din cadrul Primăriei Municipiului Constanța,
DINESCU FULVIA ANTONELA, la data faptei director executiv adjunct al Direcției Administrației Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanța
toți trei pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, faptă asimilată infracțiunilor de corupție și față de:
TĂNASE LUIZA ELENA, la data faptei arhitect-șef al primăriei municipiului Constanța,
MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, ambii pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție.
Starea de fapt reținută de procurorii anticorupție în această cauză a fost mediatizată prin comunicatul nr. 1126/VIII/3 din 04 decembrie 2017 și se referea la construirea, cu nerespectarea dispozițiilor legale, în zona centrală a stațiunii Mamaia, a unui imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire, emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanța.
2. MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În luna mai 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, cu încălcarea prevederilor legale, a inițiat un proiect de hotărâre în vederea vânzării prin negociere directă și nu prin licitație publică, către o societate comercială, a unei suprafețe de 4.000 mp teren, amplasată în intravilanul mun. Constanța, zona Lacului Siutghiol.
Ulterior, inculpatul a perfectat contractul de vânzare-cumpărare a acestui teren, deși prețul de 110.000 euro fără TVA (25,25 euro/mp) era vădit mai mic decât cel real (300.305 euro fără TVA).
În luna noiembrie 2012, procedând în aceeași manieră, inculpatul a permis realizarea unui schimb de terenuri cu o societate comercială în condiții vădit păgubitoare pentru patrimoniul municipiului Constanța.
Tranzacția a fost una inutilă și a reprezentat o formă disimulată de înstrăinare directă (nu prin licitație publică) și la prețuri mult mai mici decât cele reale a unor terenuri ce prezentau interes pentru firma respectivă.
Tranzacția a fost încheiată în forma propusă de inculpat în anul 2018, iar prin această tranzacție societatea comercială a cedat suprafața de 542 mp, evaluată la suma de 15.718 euro, și a primit la schimb 412 mp, evaluați la 76.396 euro.
3. MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2007-2009, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, cu încălcarea prevederilor legale, a înstrăinat, la prețuri subevaluate (aproximativ 700.000 euro), opt terenuri în suprafață totală de aproximativ 6.000 m.p. din domeniul privat al municipiului Constanța, situate toate în stațiunea Mamaia.
În realitate, prețul acestor terenuri se ridica la aproximativ 2.200.000 euro.
4. Într-o cauză separată, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr de 29 de funcționari din cadrul primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (sub forma autoratului și a complicității).
Din ordonanța întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia:
În perioada octombrie 2008 - februarie 2012, funcționarii respectivi, cu încălcarea legii, au înstrăinat către mai multe persoane fizice și juridice, un număr de 32 de terenuri (în total 14.922 mp) la prețuri vădit mai mici decât cele reale.
Inculpaților și suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.
ALERTĂ - Radu Mazăre, inculpat în trei noi dosare la DNA. Şi actualul primar al Constanţei este acuzat
Explorează subiectul
Articole Similare

15
Metoda prin care românii sunt păcăliți de AI să plătească mai mult atunci când cumpără pe internet
15

53
Topul celor mai doriți candidați pe piața locurilor de muncă din România în prezent
53

234
Cercetările recente arată că un ingredient dintr-un aliment popular ar putea încetini îmbătrânirea
234

168
Horoscopul zilei de 13 decembrie 2025. Capricornii sunt stresați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
168

248
Un vicepremier cere accelerarea procedurilor de atestare pentru Via Transilvanica: "Birocrația nu poate împiedica recunoașterea traseului / Procedura de atestare ar trebui să fie una simplă"
248

1.959
S-a încălcat legea: Șefa Curții de Apel București, acuzată că a făcut publică o înregistrare de ședință fără bază legală
1.959

25
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în una dintre cele mai mici parohii din Constanța
25

2.656
Oscar la tehnică, zero la adevăr: Profesorul Radu Chiriță demontează punct cu punct filmul Recorder
2.656

32
WhatsApp adaugă noi funcții pentru apeluri și chat în ultima actualizare a anului
32

2.001
Modalitatea prin care un grup de taximetriști din București a reușit să spargă parolele bancare ale clienților: Aproape 10.000 de euro au fost furați
2.001

462
Bursele sociale, salvate cu bani europeni? Negocieri dure la Bruxelles - Ministrul Educației dă termenul pentru primele plăți
462

837
FOTO Alertă ANSVSA! Lapte praf pentru sugari, retras din magazine din cauza contaminării cu bacterii
837

7.591
Documentarul Recorder, armă într-un război nevăzut? Surse: Coldea, Kovesi și jocurile pentru Palatul Victoria
7.591





















Comentează