Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat că până la jumătatea lunii iulie nu va fi luată nicio decizie cu privire la prezenţa publicului în tribune la meciurile din Liga Campionilor şi Europa League, precizând că ''siguranţa şi sănătatea sunt pe primul loc'', scrie EFE potrivit Agerpres.
''Acum credem că nu putem avea suporteri în tribune, dar lucrurile se schimbă foarte repede. Încă nu ne-am decis, vom analiza situaţia la începutul lunii iulie, iar la jumătatea lunii iulie vom decide cu siguranţă. Nu ar fi oportun să hotărâm acum'', a spus Ceferin după şedinţa Comitetului Executiv al UEFA.
Pe de altă parte, el şi-a exprimat mulţumirea pentru faptul că toate competiţiile, întrerupte din martie din cauza pandemiei de coronavirus, se vor putea relua.
''Fotbalul ajută la revenirea la normalitate în Europa'', a punctat Ceferin.
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat miercuri că faza finală a Ligii Campionilor va avea loc la Lisabona în luna august, cu un turneu cu opt echipe.
Sferturile de finală şi semifinalele se vor disputa într-o singură manşă, nu în două, ca de obicei. Finala se va juca pe 23 august.
Europa League, competiţie suspendată, ca şi Liga Campionilor, în optimile de finală, se va încheia în oraşele germane Koln, Dusseldorf, Duisburg şi Gelsenkirchen, tot în luna august, un un format similar cu cel al principalei competiţii europene intercluburi.
Finala Europa League va avea loc pe 21 august.
Deciziile oficiale în privinţa celor două competiţii au fost luate la Comitetul Executiv al UEFA, care se desfăşoară miercuri şi joi.
Înaintea turneului final al Champions League vor trebui să se dispute cele patru meciuri din returul optimilor, suspendate din cauza pandemiei de coronavirus: Juventus - Lyon (0-1 în tur), Manchester City - Real Madrid (2-1), Bayern Munchen - Chelsea (3-0) şi FC Barcelona - Napoli (1-1).
Atletico Madrid, Paris SG, RB Leipzig şi Atalanta Bergamo sunt deja calificate în sferturile de finală.
Aleksander Ceferin: O decizie privind accesul publicului pe stadioane, după jumătatea lui iulie
Explorează subiectul
Articole Similare

4
Sorin Cârțu, un nou atac la FCSB: E cusută cu ață albă și am voie să cred că nu este o coincidență
4

2
Campioana CSM Oradea încheie participarea în grupele Ligii Campionilor la polo cu o înfrângere
2

6
Răzvan Lucescu, în finala Cupei Greciei cu PAOK Salonic
6

11
Universitatea Cluj şi Metalul Buzău, în sferturile Cupei României - Rezultatele
11

4
Vasile Marian Gîtlan şi Darius Şerban, locul 17 la sanie dublu masculin
4

19
Raluca Strămăturaru şi Carmen Manolescu, locul 9 la sanie dublu feminin la JO
19

49
FOTO Lindsey Vonn, după ce i s-a făcut a treia operaţie la piciorul fracturat în urma căzăturii de la JO
49

42
U BT Cluj s-a calificat în optimile BKT EuroCup
42

62
CIO îl roagă pe ucraineanul Heraskevich să concureze la Jocurile Olimpice fără casca prin care omagiază sportivi ucişi în Ucraina
62

1.660
Mihai Rotaru a suferit un accident la schi. Și-a fracturat clavicula şi are mai multe fisuri la coaste
1.660

72
Julia Simon, medalie de aur la biatlon 15 km individual. Românca Anastasia Tolmacheva a ocupat locul 72
72

41
Moment istoric la Rotterdam. Wawrinka a învins cu adversar cu 23 de ani mai tânăr
41

17
Steaua București și Minaur Baia Mare, în semifinalele Cupei României la handbal masculin
17

















Comentează