Candidatul dreptei din Honduras, care a primit sprijinul lui Donald Trump, s-a clasat pe primul loc în alegerile prezidenţiale din această ţară, potrivit rezultatelor preliminare, informează agenţiile de presă internaţionale, conform agerpres.ro.
Potrivit Consiliului Naţional Electoral (CNE), Nasry Asfura, 67 de ani, fost primar al capitalei Tegucigalpa susţinut de preşedintele SUA Donald Trump care a intervenit în aceste alegeri, a întrunit 40,6% de voturi după numărarea unei treimi dintre buletine, situându-se cu 1,8% înaintea altui candidat de dreapta, prezentatorul de televiziune Salvador Nasralla, şi cu 21% înaintea candidatei stângii aflate la putere, Rixi Moncada.
Aceşti trei candidaţi dintre cei cinci în cursă erau daţi aproape la egalitate în sondaje.
Circa 6,5 milioane din locuitorii Hondurasului erau chemaţi să aleagă, dintr-un singur tur, pe succesorul preşedintei Xiomara Castro, precum şi 128 de deputaţi şi sute de primari pentru următorii patru ani.
Donald Trump a adoptat o poziţie intervenţionistă în America Latină, neezitând să condiţioneze ajutorul american de afinităţile sale cu liderii acestor ţări şi de bunăvoinţa guvernelor lor.
Trump a declarat că "dacă el (Asfura) nu va câştiga alegerile, SUA nu-şi vor irosi banii" în Honduras. Preşedintele american nu doar că l-a calificat pe Nasry Asfura drept "singurul prieten adevărat al libertăţii", ci a susţinut de asemenea că el "nu ar putea lucra" cu Rixi Moncada, 60 de ani, "şi cu comuniştii" şi de asemenea că el nu are încredere în Salvador Nasralla, 72 de ani.
"Tito (Nasry Asfura) şi cu mine putem lucra împreună pentru a lupta contra narco-comuniştilor şi a-i aduce poporului Hondurasului ajutorul de care el are nevoie", a scris Trump pe reţelele sociale.


































Comentează