Liga Studenţilor din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a câştigat, în instanţă, suspendarea alegerilor pentru toate structurile de conducere ale acestei instituţii de învăţământ superior.
Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis suspendarea întregii metodologii de alegeri. Astfel, au fost suspendate alegerile pentru funcţiile de rector al universităţii, decani ai facultăţilor, precum şi pentru reprezentanţii în senatul universităţii, consiliile facultăţilor, consiliile departamentelor şi consiliile şcolii doctorale.
Decizia judecătorilor de la Tribunalul Iaşi nu este definitivă, reprezentanţii Universităţii având dreptul să înainteze recurs în următoarele cinci zile.
Magistraţii au luat această decizie după ce la sfârşitul lunii decembrie 2015 Liga Studenţilor din Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi a înaintat o cerere către Tribunalul Iaşi de suspendare a Metodologiei de organizare a alegerilor pentru structurile şi funcţiile de conducere academică din instituţia de învăţământ superior.
Potrivit unui comunicat, în acelaşi timp, în aceste zile, în urma depunerii unui memoriu de către LS Iaşi, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat instituţiei să elimine criteriile discriminatorii impuse studenţilor pentru participarea la alegeri.
Printre neregulile constatate se numără introducerea condiţiei ca reprezentanţii studenţilor să fie integralişti şi să aibă cel puţin media opt, contrar prevederilor Legii Educaţiei Naţionale şi Statutului Studentului, lipsa de transparenţă în procesul de organizare al alegerilor pentru desemnarea reprezentanţilor studenţilor în structurile de conducere, precum şi organizarea alegerilor în perioada sesiunii şi a vacanţei, când studenţii nu pot vota, deşi aceştia sunt reprezentanţi în proporţie de 25% în structurile decizionale şi de conducere.
"Salutăm decizia instanţei şi considerăm că este un rezultat foarte important pentru studenţi, care vizează viitorul întregii Universităţi, dar şi pentru Mişcarea Studenţească din România. Legea Educaţiei Naţionale este mai presus decât orice hotărâre luată de vreo structură de conducere a unei instituţii de învăţământ superior, autonomia universitară fiind limitată de respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare. Mulţumim Ministerului Educaţiei pentru sprijinul pe care ni l-au acordat în rezolvarea acestei probleme. Mai sunt şi alte nereguli în cadrul instituţiei, prin care se încalcă drepturile studenţilor, pentru care vom lupta până la capăt pe toate căile legale", a declarat Silvian-Emanuel Man, preşedinte LS Iaşi, potrivit Agerpres.
Alegerile pentru conducerea Universităţii 'A.I. Cuza', anulate în instanţă
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

238
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
238

8
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
8

12
Prefectul judeţului Olt: "Alunecarea de teren de pe strada Grănişte din Slatina rămâne activă"
12

33
Restricții pentru camioane pe Valea Oltului: DN 7 închis pentru vehiculele de peste 7,5 tone
33

1.122
Premieră în România. Primarul din Slatina a anunțat că 'păcănelele" au fost interzise: 'Să se ducă unde vor'
1.122

1.366
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.366

2.959
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
2.959

1.754
FOTO | Carne alterată, produse expirate și depozitare necorespunzătoare: ANPC a amendat cu 7,6 milioane de lei agenți economici din domeniul alimentar
1.754

1.756
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.756

65
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
65

3.112
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
3.112

1.710
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.710

3.304
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
3.304
















Comentează