A doua zi a alegerilor parlamentare a început sâmbătă în Rusia, secţiile de votare deschizându-se pe nu mai puţin de 11 fusuri orare, relatează dpa, potrivit news.ro.
După închiderea urnelor duminică, Rusia ar urma să aibă o nouă componenţă a Dumei de Stat, de 450 de locuri, pentru următorii cinci ani, precum şi mai multe noi administraţii regionale şi municipale.
Totuşi, votul a fost deja umbrit de alegaţii de fraudă extinsă.
În prima zi de vot de vineri, observatorii independenţi de la organizaţia Golos au înregistrat circa 2.000 de încălcări procedurale - cele mai multe implicând fotografii şi înregistrări video, de obicei o dovadă că votul a fost cumpărat.
Potrivit Golos au fost multe cazuri de sosiri în masă ale unor oameni în uniformă pentru a vota, ceea ce sugerează că guvernul îi mobilizează pe toţi angajaţii statului pentru a asigura victoria partidului de guvernământ Rusia unită.
De asemenea, au existat sesizări că unele persoane au votat de mai multe ori, precum şi zeci de incidente de vot ilegal.
"A fost o zi teribilă. Unsuroasă şi murdară", a postat pe Twitter politiciana din Sankt Petersburg, Irina Fatianova.
Comisia electorală centrală a refuzat să înregistreze aceste plângeri şi pur şi simplu le-a ignorat, potrivit Golos.
Pe de altă parte, şefa Comisiei electorale centrale, Ella Pamfilova, a elogiat vineri modul de organizare a votului.
Partidul Rusia unită încearcă să-şi conserve majoritatea absolută în Duma de Stat. Formaţiunea este susţinută de preşedintele Vladimir Putin, pentru care alegerile sunt un test important privind pulsul naţiunii.
Mulţi reprezentanţi ai opoziţiei au interdicţie de vot, inclusiv susţinătorii criticului Kremlinului Aleksei Navalnîi, care a făcut apel la un vot împotriva Rusiei unite din colonia penitenciară în care este încarcerat.
Echipa lui Navalnîi s-a plâns că aplicaţia de mesagerie a Telegram a blocat reclamele electorale ale opoziţiei pentru prima oară sâmbătă.
Fondatorul Telegram Pavel Durov a explicat că boţii au fost blocaţi, întrucât nu mai este permisă campania electorală în ziua alegerilor. El a precizat că şi Apple şi Google au înlăturat din magazinele lor aplicaţia Smart Voting creată de echipa lui Navalnîi vineri.
Totuşi, activiştii opoziţiei au acuzat atât companiile americane, cât şi pe Durov, de cenzură politică
Alegerile din Rusia, marcate de acuzații de fraude masive: 'A fost o zi teribilă. Unsuroasă şi murdară'
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

687
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
687

998
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
998

41
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
41

38
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
38

871
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
871

46
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
46

2.352
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.352

50
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
50

2.238
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.238

39
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
39

95
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
95

55
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
55

1.479
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.479

















Comentează