O coaliţie condusă de Partidul Democrat din Kosovo (PDK, centru-dreapta) ar urma să se situeze pe primul loc la alegerile parlamentare de duminică, procentul indicat de un exit-poll fiind de 40% din voturi, transmite Reuters.
Partidul de opoziţie Vetevendosje (VV) ar obţine 30% din voturi, în timp ce coaliţia condusă de Liga Democrată din Kosovo (LDK) ar primi susţinerea a 27% dintre alegători, relevă un exit-poll prezentat de televiziunea Klan Kosova.
Aproximativ 1,9 milioane de kosovari au fost chemaţi duminică la urne, în cadrul unui scrutin parlamentar, în speranţa de a alege un guvern care să contribuie la dezvoltarea economiei sărace a statului balcanic şi la înregistrarea de progrese în vederea aderării la Uniunea Europeană.
După cum nota anterior agenţia Reuters, noua conducere va trebui să atace problema şomajului, care a ajuns la 30 %, şi să amelioreze relaţiile cu vecinii, în special cu Serbia, condiţie prealabilă pentru ambele ţări pentru a avansa pe calea procesului de aderare la UE.
Occidentul consideră integrarea ţărilor din Balcanii de Vest în UE drept o cale de a stabiliza regiunea, aflată încă în proces de refacere după războaiele din anii 1990.
Alegerile anticipate au fost convocate în mai, când guvernul premierului Isa Mustafa a pierdut votul de încredere din partea parlamentului, fiind acuzat de către opoziţie că nu a reuşit să-şi îndeplinească promisiunile privind ameliorarea nivelului de trai al populaţiei.
Sondajele de opinie plasau pe primul loc în intenţiile de vot coaliţia condusă de către fostul premier Ramush Haradinaj. Mica sa coaliţie, Alianţa pentru Viitorul Kosovo (AAK), a încheiat un acord preelectoral cu Partidul Democrat din Kosovo (PDK), cea mai mare formaţiune politică din ţară aflată la putere din 2007.
Alegeri parlamentare în Kosovo - exit-poll
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

0
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
0

650
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
650

11
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
11

1.931
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
1.931

12
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
12

1.991
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
1.991

3.458
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
3.458

94
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
94

2.012
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
2.012

3.712
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
3.712

3.235
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
3.235

1.005
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.005

140
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
140

















Comentează