Armenii sunt convocaţi duminică la urne pentru primele alegeri legislative organizate după adoptarea unei reforme constituţionale controversate, estimată să transforme această mică ţară din Caucazul de Sud în republică parlamentară, relatează AFP.
Acest scrutin constituie un important test pentru democraţie în această fostă republică sovietică cu 2,9 milioane de locuitori, care nu a cunoscut niciodată un transfer al puterii către opoziţie printr-un proces electoral.
Birourile de vot, supravegheate de observatori internaţionale din Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) s-au deschis la ora 04:00 GMT şi se vor închide la 16:00 GMT.
În total cinci partide şi patru coaliţii concurează pentru cele 101 locuri în parlament.
La capătul acestui scrutin proporţional, un partid trebuie să obţină 5% din voturi pentru a fi reprezentat în parlament, în timp ce o coaliţie trebuie să întrunească cel puţin 7% din sufragii.
Experţii estimează că votul va face obiectul unei competiţii strânse între Partidul Republican, aflat la putere, şi o coaliţie a partidelor de opoziţie, condusă de unul din oamenii de afaceri cei mai bogaţi din ţară, Gaguik Tsarukian.
Acesta din urmă şi-a construit campania, în special, pe promisiuni de reducere a preţurilor la gaze şi electricitate şi pe creşterea salariilor funcţionarilor şi a pensiilor.
Cea mai mare parte dintre partidele concurente şi-a desfăşurat campania pe teme precum "locuri de muncă, salarii, pensii" într-o ţară în care peste 30% din populaţie trăieşte sub pragul de sărăcie.
Partidul Republican, al cărui cap de listă este ministrul apărării Viguen Sarkissian, a susţinut "securitatea şi progresul" pentru Armenia.
În momentul votului, "gândiţi-vă bine care partid vă va putea garanta o viaţă mai bună şi o securitate mai mare", a invitat vineri preşedintele armean Serj Sarkisian, care conduce acest partid.
Amintirea violenţelor postelectorale, care au zguduit ţara în urmă cu opt ani, este totuşi încă vie şi guvernul promite să organizeze de această dată un scrutin exemplar pentru a alege "un parlament în care societatea va avea încredere".
Serj Sarkisian, a cărui alegere în 2008 a provocat confruntări între poliţie şi susţinătorii opoziţiei, soldate cu 10 morţi, a asigurat AFP că a făcut "eforturi enorme pentru ca votul crucial de duminică să fie impecabil".
Opoziţia afirmă totuşi că guvernul pregăteşte fraude masive şi denunţă reforma constituţională din 2015, pe care o consideră a fi concepută pentru a menţine partidul lui Sarkissian la putere.
Această reformă, iniţiată de preşedinte şi adoptată în urma unui referendum contestat, prevede diminuarea puterilor executivului şi creşterea celor ale parlamentului după terminarea celui de-al doilea şi ultim mandat al lui Serj Sarkisian, la sfârşitul anului 2018.
Dar opoziţia afirmă că această reformă constituţională îi va permte lui Serj Sarkisian, 62 de ani, să-şi menţină autoritatea asupra ţării, preluând conducerea efectivă a partidului său politic din anul următor.
"Amendamentele vor perpetua domnia lui Sarkissian şi a Partidului său Republican", aflat la putere de două decenii, a afirmat Aram Manukian, deputat al partidului de opoziţie Congresul naţional armean.
Preşedintele s-a dezis de orice veleitate de a se menţine la putere, apărându-şi reforma ca fiind "o etapă în procesul de democratizare a Armeniei" care va întări opoziţia.
Sarkissian a recunoscut totuşi pentru AFP că el speră să rămână "activ" după terminarea mandatului său, lăsând să se înţeleagă că va continua să aibă un rol important în politica ţării sale.
Alegeri legislative în Armenia
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

14
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
14

340
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
340

986
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
986

1.451
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.451

669
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
669

961
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
961

1.220
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.220

106
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
106

1.681
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.681

1.013
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.013

3.090
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.090

55
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
55

91
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
91














Comentează