Premierul armean Nikol Pashinyan a câştigat cu o largă majoritate alegerile legislative anticipate, potrivit rezultatelor complete publicate luni, contestate de principalul său rival, Robert Kocharyan, care a denunţat ''fraude'', relatează AFP, potrivit Agerpres.
Partidul Contractul Civil al lui Pashinyan a obţinut 53,9% din voturi după numărarea a 100% din buletinele de vot, ceea ce îi va permite să formeze singur un nou guvern şi să îl numească din nou în fruntea acestuia pe actualul prim-ministru.
Blocul ''Armenia'' al lui Robert Kocharyan a primit 21% din buletinele de vot, potrivit aceleiaşi surse.
Cu toate acestea, mulţi observatori se tem că ar putea izbucni proteste şi chiar tulburări, după o campanie electorală vehementă care a polarizat societatea armeană la câteva luni după o grea înfrângere militară în faţa Azerbaidjanului.
''Ştim deja că am obţinut o victorie convingătoare în alegeri şi că vom avea o majoritate convingătoare în parlament'', a declarat Pashinyan cu câteva ore înainte de anunţarea rezultatelor oficiale, invitându-şi susţinătorii să se adune luni seara în centrul Erevanului.
La sosirea la sediul său de campanie, premierul a fost întâmpinat de susţinătorii săi cu "Bravo!" şi "Victorie!", în aplauze furtunoase.
Fără a aştepta rezultatele complete, alianţa electorală a lui Kocharyan a denunţat "falsificări planificate" şi a cerut "o anchetă atentă asupra fraudelor presupuse şi semnalate". Până când aceste întrebări nu vor primi un răspuns complet, blocul nu va recunoaşte rezultatele alegerilor", a declarat formaţiunea sa într-un comunicat.
În pofida acuzaţiilor opoziţiei, Comisia Electorală Centrală a dat asigurări că "în ansamblu, alegerile s-au desfăşurat în conformitate cu legea".
Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), însărcinaţi cu monitorizarea transparenţei alegerilor, îşi vor prezenta concluziile preliminare luni, la ora 11:00 GMT.
Aproximativ 2,6 milioane de alegători armeni au fost chemaţi la urne pentru a alege cel puţin 101 deputaţi pentru cinci ani. Prezenţa la vot a ajuns la 49,4%, faţă de 48,6% în 2018.
Fostul jurnalist Pashinyan, în vârstă de 46 de ani, care a fost adus la putere în 2018 printr-o revoluţie paşnică împotriva vechilor elite corupte, şi-a văzut popularitatea record afectată de eşecul Erevanului în războiul împotriva vecinului şi duşmanului său de moarte Azerbaidjan în toamna anului 2020.
După şase săptămâni de lupte care s-au soldat cu peste 6.500 de morţi, Armenia a fost nevoită să cedeze un teritoriu important pentru care se luptase încă de la un prim război cu Baku în anii 1990.
Cele două ţări se luptă pentru Nagorno-Karabah, o regiune separatistă a Azerbaidjanului cu o populaţie majoritar armeană.
Percepută ca o umilinţă naţională, această înfrângere a declanşat o criză în Armenia, obligându-l pe Nikol Pashinyan să convoace alegeri parlamentare în speranţa de a-şi consolida legitimitatea.
Mulţi dintre foştii săi susţinători îl acuză că este un "trădător" pentru că a fost de acord cu o încetare a focului şi se îndreaptă acum către adversarii săi.
Rivalul său Kocharyan, care îl numără pe Vladimir Putin printre prietenii săi, a denunţat constant incompetenţa guvernului demisionar, pozând în lider experimentat. Preşedinte din 1998 până în 2008 al acestei foste republici sovietice sărace, el a fost însă acuzat în trecut de fraudă electorală şi este vizat de o anchetă pentru corupţie.
Alegeri în Armenia: Premierul Pashinyan câştigă legislativele anticipate
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

5
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
5

24
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
24

221
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
221

212
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
212

524
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
524

21
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
21

323
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
323

316
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
316

2.304
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.304

1.159
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.159

1.399
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.399

1.515
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.515

622
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
622

















Comentează