Coaliţia de centru-stânga a preşedintelui argentinian Alberto Fernandez a pierdut controlul celor două camere ale Parlamentului, în urma alegerilor legislative parţiale desfăşurate duminică, potrivit unei surse apropiate guvernului, pe baza proiecţiilor cu aproape 98% din voturi numărate, notează AFP preluat de agerpres.
"Dacă cifrele se confirmă, majoritatea este pierdută în Senat", a declarat sursa pentru AFP.
Coaliţia Frente de Todos (Frontul Tuturor) a preşedintelui Fernandez nu mai dispunea de majoritate în Camera Deputaţilor. În Senat, conform proiecţiilor, coaliţia peronistă la putere ar trece de la 41 de senatori (din totalul de 72) la 35.
Preşedintele Fernandez, la putere din 2019 şi care mai are doi ani de mandat, a anunţat, într-un discurs sub formă de recunoaştere a înfrângerii, o "nouă etapă" de guvernare şi a îndemnat la "o relaţie fructuoasă cu parlamentul".
El a indicat că se va apropia de alte forţe politice în vederea unui "acord asupra unui program cât mai comun" cu "o opoziţie responsabilă, deschisă dialogului şi patriotică".
Potrivit proiecţiilor şi în aşteptarea rezultatelor definitive, coaliţia peronistă, deşi minoritară, ar trebui să rămână grupul cel mai numeros dintre ambele camere. Va pierde însă teren în faţa coaliţiei de centru-dreapta Juntos por el Cambio (Împreună pentru Schimbare) a fostului preşedinte Mauricio Macri (2015-2019).
Potrivit mai multor analişti politici, guvernul minoritar al lui Alberto Fernandez ar urma să-şi vadă spaţiul de manevră mult redus până la alegerile prezidenţiale din 2023. Va fi constrâns la angajarea doar a unor politici consensuale, la crearea de alianţe ocazionale cu independenţi sau micropartide sau chiar să recurgă la decrete.
Cu toate acestea, şeful statului a afirmat duminică seară că păstrează "fermitatea necesară pentru a apăra interesele patriei noastre" în vederea unui "acord viabil" cu FMI, căruia Argentina trebuie să îi ramburseze din 2022 peste 19 miliarde de dolari, dintr-un împrumut de 44 de miliarde acordat sub preşedinţia Macri. "Trebuie să risipim incertitudinile legate de datoriilor nesustenabile ca aceasta", a declarat Alberto Fernandez. "A negocia nu înseamnă a te supune", a adăugat el.
Argentina a revenit în 2021 pe calea creşterii economice, după trei ani de recesiune şi un puternic impact socio-economic al pandemiei de COVID-19, dar se confruntă în continuare cu o inflaţie galopantă (41,8% în 2021), cu peste 40% din populaţie sub pragul de sărăcie.
Alegeri în Argentina: Coaliţia de centru-stânga pierde controlul Parlamentului
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

33
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
33

15
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
15

440
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
440

30
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
30

970
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
970

2.300
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.300

2.724
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.724

2.790
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
2.790

68
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
68

877
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
877

2.730
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.730

53
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
53

3.269
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.269
















Comentează