Al doilea convoi cu produse donate de ieşeni în cadrul campaniei umanitare "Ajutoare pentru refugiaţii din Ucraina" a plecat în cursul dimineţii de sâmbătă spre Vama Siret, destinaţia fiind regiunea Cernăuţi, conform Agerpres.
Produsele au fost încărcate în cinci camioane şi o platformă ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi, iar convoiul este însoţit de primarul Mihai Chirica.
Potrivit edilului, în trei dintre camioane sunt alimente, cazarmament şi produse de igienă, în valoare totală de aproximativ 415.000 lei, iar celelalte două camioane şi platforma transportă 16 generatoare, în valoare de 377.000 de lei.
"Nevoile sunt foarte mari pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina. Cerinţele sunt foarte mari, dar ne ducem ţintiţi pentru ceea ce e nevoie în momentul de faţă. În Cernăuţi e criză mare de echipamente. Acestea au fost donate de o mare companie IT din Iaşi. Chiar au făcut un efort destul de mare, constând în echipamente în valoare de 78.000 de euro. Ajutoarele oferite de ieşeni, constând în pături, alimente, produse de igienă, generatoare electrice şi alte lucruri de strictă necesitate, vor ajunge la rândul lor în regiunea oraşului Cernăuţi, cu care Iaşiul este înfrăţit de 10 ani şi care a solicitat sprijin pentru localnici şi refugiaţii de război", a declarat primarul Mihai Chirica.
Primul convoi umanitar cu produse donate de ieşeni în cadrul campaniei organizate de Primăria Iaşi a plecat în Ucraina pe 5 martie şi a fost format din cinci autospeciale în care au fost încărcate produse în valoare de 520.000 de lei.
Al doilea convoi cu produse donate de ieşeni în cadrul campaniei umanitare 'Ajutoare pentru refugiaţii din Ucraina' a plecat spre Cernăuți
București
4°C
Articole Similare

11
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
11

775
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
775

1.112
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.112

2.494
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
2.494

956
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
956

17
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
17

2.453
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
2.453

1.678
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.678

627
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
627

4.326
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
4.326

2.622
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.622

1.728
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.728

1.405
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.405
















Comentează