Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) s-a declarat luni 'îngrijorată de creşterea tensiunilor' în jurul programului nuclear iranian, după ce Teheranul a anunţat luna trecută că nu va mai respecta unele dintre restricţiile impuse de acordul din 2015, informează AFP potrivit Agerpres
'Sper că vom putea găsi o modalitate de a reduce tensiunile prin dialog', a declarat într-un discurs directorul general al AIEA, Yukiya Amano, în deschiderea reuniunii trimestriale a Consiliului guvernatorilor acestei agenţii ONU cu sediul la Viena.
Iranul a anunţat la 8 mai că, după anunţarea noilor sancţiuni americane, nu se mai simte obligat să respecte unele restricţii impuse de acest acord, în special în ceea ce priveşte stocurile sale de apă grea şi de uraniu îmbogăţit.
În urmă cu un an, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA se retrag din acordul încheiat de marile puteri cu Teheranul şi apoi a reinstituit sancţiuni împotriva Republicii Islamice.
La rândul său Iranul a avertizat că, dacă celelalte ţări semnatare ale acordului nu se vor grăbi să caute modalităţi de minimalizare a efectelor sancţiunilor americane, la începutul lunii iulie va înceta să mai respecte restricţiile privind nivelul de îmbogăţire a uraniului său, precum şi eventuale modificări ale reactorului său de apă grea din Arak.
Cu două săptămâni în urmă, în ultimul raport al inspectorilor AIEA se arată că stocurile de uraniu şi apă grea din Iran au crescut, dar că erau în acel moment în limitele stabilite de acord.
'Aşa cum am subliniat în mod constant, angajamentele luate de Iran în conformitate cu acordul din 2015 reprezintă un pas important pentru verificarea nucleară' şi, prin urmare, este 'esenţial' ca Iranul să continue să le respecte, a subliniat directorul AIEA
AIEA se declară 'îngrijorată de creşterea tensiunilor' în dosarul nuclear iranian
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

136
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
136

965
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
965

24
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
24

762
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
762

58
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
58

48
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
48

863
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
863

1.914
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.914

2.492
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.492

1.266
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.266

95
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
95

840
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
840

3.927
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.927
















Comentează