Iranul îşi respectă angajamentele în cadrul acordului nuclear încheiat cu marile puteri în 2015 la Viena, potrivit unui raport trimestrial al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), dat publicităţii joi şi considerat crucial înaintea unei intervenţii a preşedintelui american Donald Trump în Congresul SUA în luna octombrie în legătură cu acest subiect, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Agenţia ONU a dat asigurări că Teheranul nu a îmbogăţit uraniu la niveluri interzise şi nici nu a constituit stocuri ilegale de uraniu slab îmbogăţit sau de apă grea.
Stocul iranian de apă grea, care este folosită într-un anumit tip de reactor ce poate produce plutoniu, a fost de 111 tone, sub limita de 130 de tone convenită de părţile implicate în acord.
Potrivit raportului AIEA, Iranul a reluat producţia de apă grea pe 17 iunie după închiderea reactorului pentru lucrări de mentenanţă pe 27 aprilie.
Raportul AIEA intervine într-un context de tensiuni crescânde între Washington şi Teheran. Donald Trump, care urmează să 'certifice' în octombrie în Congresul SUA că Iranul îşi respectă angajamentele, a declarat la sfârşitul lunii iulie pentru Wall Street Journal că ar fi 'surprins' să fie aşa.
Raportul publicat joi este cel de-al treilea al AIEA de la învestirea în ianuarie a preşedintelui Trump, care a caracterizat acordul încheiat în timpul administraţiei predecesorului său Barack Obama drept 'cel mai prost acord negociat vreodată'.
Încheiat în iulie 2015 între Iran şi marile puteri, acordul are obiectivul să garanteze caracterul exclusiv paşnic al programului nuclear iranian.
Preşedintele iranian Hassan Rohani a afirmat săptămâna aceasta că Donald Trump este izolat în dorinţa sa de a contesta acordul, subliniind că ţările europene doresc în continuare respectarea acestuia. Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat marţi că nu există 'nicio alternativă' la acest acord.
AIEA: Iranul îşi respectă angajamentele în cadrul acordului nuclear
București
-1°C
Articole Similare

154
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
154

216
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
216

34
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
34

255
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
255

690
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
690

45
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
45

580
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
580

413
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
413

1.058
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.058

26
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
26

464
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
464

416
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
416

2.673
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.673

















Comentează