Sute de camioane aşteaptă în coloane pe teritoriul Ungariei pentru a intra în România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, vineri după-amiază, iar timpul necesar pentru tranzitare este de cel puţin zece ore, atât din cauza numărului mare de automarfare, cât şi pe fondul triajului epidemiologic.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că la PTF Nădlac II se face controlul pe şapte artere de intrare dedicate traficului greu, însă se aşteaptă peste 600 de minute.
"Timpul mare de aşteptare pentru parcurgerea formalităţilor este cauzat de numărul ridicat de mijloace de transport marfă care se prezintă la frontieră pe sensul de intrare, cât şi pe fondul triajului epidemiologic", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei.
Aglomeraţie este şi la Nădlac I, unde se aşteaptă patru ore la intrare, iar controlul camioanelor se face pe două artere.
Pe sensul de ieşire, timpul de aşteptare la automarfare este de 80 de minute la Nădlac II şi 40 de minute la Nădlac I.
Cu privire la traficul uşor, prin Nădlac II continuă să vină multe persoane din alte ţări şi se aşteaptă cel puţin 60 de minute pentru verificări, în timp ce pe sensul de ieşire din România sunt puţine maşini şi se aşteaptă 10 minute.
Aglomerație la intrarea în țară - La Nădlac șoferii de camioane așteaptă câte zece ore
București
-3°C
Articole Similare

23
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
23

21
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
21

33
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
33

1.486
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
1.486

1.555
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
1.555

2.836
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
2.836

52
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
52

1.087
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
1.087

1.844
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
1.844

1.107
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.107

3.080
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
3.080

1.637
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
1.637

7.815
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
7.815

















Comentează