Numărul camioanelor care aşteaptă în apropierea oraşului tulcean Isaccea să treacă vama în Ucraina a crescut de la 1 iulie, din cauza taxelor vamale reintroduse de Ucraina începând cu această lună, a declarat miercuri, în timpul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), prefectul Alexandru Dan Munteanu, potrivit Agerpres.
El a estimat o creştere cu 10% a valorilor de trafic în comparaţie cu luna trecută şi şi-a exprimat speranţa că situaţia se va rezolva în curând.
"Sunt mai multe camioane decât acum o săptămână, pentru că în Ucraina taxele vamale au fost suspendate până la 1 iulie. După această dată, au venit foarte multe camioane, de ordinul zecilor, sutelor, nepregătite pentru aceste taxe. Chestiunea asta a generat fluxuri foarte mari", a menţionat prefectul judeţului, care este şi preşedintele CJSU.
În acest context, de la începutul săptămânii, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta monitorizează starea persoanelor care însoţesc camioanele.
"De luni, Crucea Roşie evaluează dimineaţa echipajele care încadrează tirurile, apoi după-amiază vin echipajele ISU Delta. La prima evaluare, nu au fost nevoi de natură medicală, ci doar remarci privind perioada petrecută în zona respectivă", a precizat inspectorul şef al ISU Delta, Dan Petrov.
În timpul şedinţei, conducerea ISU Delta a prezentat succint activitatea desfăşurată de CJSU în primele şase luni ale anului şi a amintit că, pe fondul invaziei din Ucraina, Căpitănia Zonală Tulcea a suspendat temporar transportul pe braţul Chilia al Dunării, iar pentru aprovizionarea comunităţilor izolate din Deltă membrii Comitetului au aprobat două hotărâri privind repararea de urgenţă a două drumuri judeţene, Tulcea-Chilia Veche şi Sulina-CA Rosetti.
"Lucrările pentru reparaţia drumului Tulcea-Chilia Veche au început deja. (...) În cazul celui de-al doilea drum judeţean, aşteptăm un răspuns", a precizat prefectul Munteanu.
Potrivit datelor remise la solicitarea AGERPRES de către ISU Delta, Guvernul a plătit, până miercuri, 2.458.406,28 de lei pentru cazarea şi hrănirea persoanelor din Ucraina care au avut nevoie de ajutor pe teritoriul judeţului Tulcea.
"Persoanele fizice au primit 1.808.030 lei, iar cele juridice 650.376,28 de lei", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Dan Năstase.
Datele furnizate de Garda de Coastă arată că de la începutul războiului din Ucraina până miercuri, prin punctul de trecere a frontierei din oraşul tulcean Isaccea au intrat în România circa 125.000 de persoane cu aproximativ 27.000 de mijloace de transport. În aceeaşi perioadă, au ieşit din România 76.000 de persoane cu circa 24.000 de autovehicule.
"În ultimele 24 de ore, prin punctul de trecere a frontierei din Isaccea au intrat în România circa 850 de persoane cu aproximativ 220 de mijloace de transport şi au ieşit din România 820 de persoane cu circa 230 de autovehicule", a menţionat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene.
Restricţiile de circulaţie pe braţul Chilia al Dunării au fost ridicate la finalul lunii mai.
Aglomerarea de camioane din Isaccea, în creştere din cauza taxelor vamale reintroduse de Ucraina
Explorează subiectul
Articole Similare

1
VIDEO Arafat, despre achizițiile programului SAFE: "O parte importantă va fi realizată în România. Sunt unele care nu pot fi realizate"
1

1.421
VIDEO Radu Miruță explodează pe tema pensionărilor în masă din MApN: E nevoie să îi stimulăm financiar
1.421

859
VIDEO Radu Miruță le răspunde contestatarilor SAFE printr-un atac la fostele guvernări: Am arătat că se poate. Guvernele ce au fost au picat din a livra foarte repede
859

37
O porţiune din parapetul unui pod s-a prăbuşit în albia pârâului Negreşti: zona, semnalizată
37

1.834
DGASPC Timiș explică măsurile luate în cazul criminalului de 13 ani din Cenei: IPJ Timiș a deschis o nouă anchetă!
1.834

5.054
VIDEO Atac cu maceta în toaleta unei școli din România: Agresorul, un minor aflat sub control judiciar într-un alt dosar
5.054

1.960
Cont fals pe Tik Tok, în numele criminalului de 13 ani de la Cenei: S-au postat texte sfidătoare și de incitare la violență/ Parchetul cere intervenția Protecției Copilului
1.960

2.548
Declarațiile ciudate ale ministrului Miruță despre Ceaușescu aprind un scandal: IICCMER îi solicită să-și ceară scuze public
2.548

202
Un bărbat a murit după ce a căzut de pe sania trasă de o mașină. La jocul periculos mai participau și alte cinci persoane
202

3.209
Minorul suspect în crimă șocantă din Cenei, scos în taină din casa bunicilor și internat într-un centru de protecție. Urmează dezintoxicarea din cauza dependenței (surse)
3.209

46
Freon de contrabandă care urma să ajungă în Lituania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Albiţa
46

2.107
FOTO 'Bună! Eu sunt ANA'. ANAF intră în era asistenților virtuali și lansează primul chatbot pentru contribuabili
2.107

3.537
FOTO Prima fotografie cu turcul evadat în permisie: Zeci de învoiri de când a fost încarcerat (surse)
3.537

















Comentează