Producţia mai scăzută din Rusia, ca urmare a efectelor negative ale invadării Ucrainei, nu vor lăsa lumea fără petrol, deoarece livrările din alte părţi vor creşte, iar restricţiile din China afectează cererea, se arată într-un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), transmite Reuters, conform AGERPRES.
"În timp, creşterea producţiei SUA şi grupului OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători), alături de încetinirea creşterii cererii, ar urma să compenseze deficitul provocat de înrăutăţirea perturbării aprovizionării din Rusia", apreciază organizaţia cu sediul la Paris.
Exporturile mai reduse de produse petroliere şi scăderea cererii interne în urma sancţiunilor au redus producţia de ţiţei rusesc cu aproximativ un milion de barili de petrol pe zi (bpd), cu o jumătate de milion bpd mai puţin decât previziona luna trecută IEA. Instituţia estimează că cifra va creşte la 1,6 milioane bpd în mai, apoi la 2 milioane bpd în iunie şi la aproape 3 milioane bpd în iulie, dacă se extind sancţiunile sau cumpărătorii vor reduce achiziţiile de ţiţei rusesc.
Totuşi, anunţă IEA, exporturile Rusiei s-au redresat în aprilie, cu 620.000 bpd, faţă de martie, la 8,1 milioane bpd, livrările ruseşti fiind redirecţionate din Statele Unite şi Europa în special către India.
Piaţa petrolului continuă să fie volatilă în faţa posibilităţii, pe de o parte, ca Rusia să-şi reducă oferta, în special de gaze, în timp ce, pe de altă parte, ţările consumatoare încearcă să-şi diversifice sursele de aprovizionare.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Agenția Internațională a Energiei dă asigurări: Lumea poate face faţă reducerii exporturilor de petrol din Rusia
Articole Similare

16
Israelul a atacat Libanul și a ucis cel puțin 10, printre care un oficial senior al Hezbollah, rănind alte 50 de persoane
16

28
Ucrainenii din Europa nu știu ce să facă: Ar vrea să se întoarcă în țară, dar nu pot din cauza războiului
28

15
Protest al opoziţiei în Tirana: 18 persoane au fost arestate
15

25
Autoritatea Palestiniană condamnă declaraţiile ambasadorului american în Israel: Diplomatul a spus că Israelul are dreptul de a controla întreg Orientul Mijlociu
25

1.047
Venezuela nu se mai poate baza pe trupele de elită ale Cubei: Decizia luată la Havana
1.047

66
Ucraina confirmă că a atacat fabrica din Rusia unde se produc rachete hipersonice Oreşnik
66

149
Au reizbucnit protestele împotriva sistemului din Iran: Studenții de la o universitate de elită din Teheran vor schimbarea regimului
149

3.150
Iranul îi arată lui Donald Trump cu ce îl așteaptă: Teheranul a testat o nouă rachetă
3.150

117
Libanul devoalează planurile teribile ale Israelului
117

3.785
Ucrainenii caută disperați o alternativă la conducta Drujba - Slovacia amenință cu oprirea energiei electrice
3.785

1.967
FOTO Întâlnire în premieră, în SUA: Ministrul Cătălin Predoiu, discuții cu Tulsi Gabbard, directoarea Comunității Naționale de Informații
1.967

71
VIDEO Studenții din Iran organizează mitinguri anti-regim în campusuri
71

2.708
Scandal sexual la vârful Bisericii Anglicane - Episcopul de Lincoln a fost arestat. Este membru al Camerei Lorzilor
2.708

















Comentează