Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a cerut în mod public talibanilor să furnizeze informaţii cu privire la presupusa arestare a două militante feministe în Afganistan, la două săptămâni după dispariţia altor două manifestante critice la adresa fundamentaliştilor islamişti, informează vineri AFP.
Misiunea de asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (Manua) a cerut joi seara, pe Twitter, "informaţii urgente" Ministerului de Interne al guvernului taliban "cu privire recentele arestări de către talibani a altor două militante feministe, arestări semnalate în ultimele 24 de ore".
Naţiunile Unite "îşi reiterează apelul în vederea eliberării tuturor militantelor feministe 'dispărute', precum şi a apropiaţilor lor", adaugă instituţia.
"Aceste arestări injuste trebuie să înceteze. Dacă talibanii vor recunoaştere din partea poporului afgan şi a lumii, ei trebuie să respecte drepturile omului în Afganistan - în special cele ale femeilor - inclusiv libertatea de expresie", a notat vineri pe Twitter emisarul SUA pentru drepturile femeilor afgane, Rina Amiri.
Manua nu a dezvăluit numele celor două militante, însă, potrivit unei alte opozante contactate de AFP, Zahra Mohammadi şi Mursal Ayar au fost arestate de talibani săptămâna aceasta.
Zahra este "stomatolog şi lucrează într-o clinică. Ea a fost arestată, precum şi tatăl ei", a explicat opozanta sub protecţia anonimatul.
Mursal a fost arestată miercuri, după ce unul dintre colegii săi i-a cerut să-i dea adresa ca el să-i aducă salariul, a adăugat ea. "Astfel i s-a întins o capcană. Talibanii au găsit-o şi au arestat-o", a detaliat militanta.
Aceste arestări intervin la două săptămâni după dispariţia altor două militante, Tamana Zaryabi Paryani şi Parwana Ibrahimkhel, la câteva zile după ce ele au participat la o manifestaţie la Kabul în susţinerea drepturilor femeilor.
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, şi-a exprimat marţi îngrijorarea cu privire la soarta lor şi a celor patru membri ai familiilor lor, care au dispărut în acelaşi timp cu ele.
Talibanii neagă orice implicare în dispariţia lor şi susţin că au declanşat o anchetă.
Noii lideri ai Afganistanului susţin că s-au modernizat în raport cu precedentul lor regim (1996-2001), când au interzis orice contestaţie şi au încălcat constant drepturile omului. Însă ei nu au întârziat să reprime din nou libertăţile fundamentale ale femeilor, impunând importante restricţii asupra dreptului lor la muncă, la educaţie şi la circulaţie.
În faţa profundei crize umanitare din Afganistan, diplomaţii occidentali au menţionat respectarea drepturilor omului drept condiţie prealabilă pentru o eventuală revenire a ajutorului internaţional, care reprezenta circa 75% din bugetul afgan înainte de reinstalarea talibanilor la putere.
Afganistan - ONU a cerut talibanilor afgani să furnizeze informaţii cu privire la dispariţia altor două militante feministe
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

289
Cine l-a pus pe fiul lui Khamenei la conducerea Iranului: Adunarea Experților, forul care conduce din umbră
289

715
Operațiune de comando israeliană: luptele intense au făcut ravagii în estul Libanului
715

587
„Tinerii să economisească 50 € / lună pentru o pensie cu 6 cifre” - sfatul cancelarului german pentru tinerii din zilele noastre
587

921
Casa cântăreței Rihanna, sub asediul gloanțelor: poliția a descins în forță și a reținut o persoană
921

104
Rusia a anunțat că antiaeriana sa interceptat 234 de drone într-un interval de nouă ore
104

844
Dincolo de ecrane cinematografiei: cum a anticipat filmul 'Interstellar' o descoperire care a uluit comunitatea științifică
844

1.667
Tensiune uriașă în Iran: regimul face apel la unitate pentru noul lider, în timp ce la Teheran apar scandări împotriva lui Mojtaba Khamenei
1.667

458
Al șaptelea militar american a căzut la datorie în războiul din Orientul Mijlociu
458

811
Iranul intră într-o nouă eră: Mojtaba Khamenei devine lider suprem, într-o succesiune istorică unică tată-fiu
811

682
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei, folosind 29 de rachete și 480 de drone
682

1.199
VIDEO Ce e „Vrabia Albastră”, racheta care i-a fost fatală ayatollahului Khamenei
1.199

913
Lider al coaliției germane îl contrazice pe cancelarul Merz: Războiul din Iran nu este al nostru
913

1.748
Ucraina somează guvernul Orban să îi restituie banii și lingourile de aur confiscate: 'Acești bani nu aparțin Ungariei, sunt proprietatea băncii de stat ucrainene'
1.748

















Comentează