Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Adrian Mutu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la un meci dificil cu FC Voluntari, o formaţie care în opinia sa se apără foarte bine.
"Vrem să câştigăm mâine, să dăm continuitate rezultatelor bune şi să ne asigurăm cât mai repede matematic obiectivul. Vom da 100% pentru a câştiga în faţa suporterilor noştri, sper să reuşim. Va fi dificil mâine pentru că FC Voluntari e o echipă care se apără foarte bine. Am văzut şi etapa trecută, împotriva celor de la CFR, că au făcut multe minute foarte bine faza defensivă şi au luat un gol din ghinion, după părerea mea. Ei vor încerca să se concentreze pe faza defensivă şi apoi să ne surprindă pe contraatac. De aceea trebuie să fim atenţi, au şi jucători care pot oricând să ne surprindă", a afirmat tehnicianul.
"Eu cu Ciobotariu (n.r. - Liviu Ciobotariu, antrenorul formaţiei FC Voluntari) suntem prieteni de peste 20 de ani. Eu îl apreciez foarte mult ca antrenor. Anul trecut a făcut multe lucruri bune cu Voluntari şi de multe ori a fost cel mai bun antrenor din Ligă pentru că s-a autodepăşit pentru ceea ce însemna potenţialul echipei sale la acel moment", a adăugat Mutu.
Nigerianul Funsho Bamgboye, singurul transfer realizat de FC Rapid în această iarnă, se află în lot pentru meciul de sâmbătă, dar şansele ca el să joace sunt destul de mici. "El joacă extremă stânga sau dreapta, este în lot pentru această partidă, însă are nevoie să se adapteze puţin la fotbalul nostru. Trebuie să se obişnuiască şi cu stadionul nostru, cu suporterii, cu presiunea care e pe Giuleşti", a spus antrenorul.
El a explicat că nu este obligatoriu ca FC Rapid să mai facă încă un transfer în această iarnă.
"Nu vom face neapărat un al doilea transfer. Suntem în negocieri cu jucători, normal că avem şi noi termenii noştri în care se poate realiza acest transfer. Şi nici nu suntem într-un moment în care să vrem să transferăm cu orice preţ. Eu am transmis conducerii că vreau jucători care să mă ajute imediat pentru că nu avem timp. De la anul poate altfel vor sta lucrurile. Dar acum ne trebuie jucători în formă, care au jucat, însă e foarte greu să îi găseşti la cost zero. Deci trebuie cumpărat, e nevoie de tratative şi ele nu sunt uşoare", a precizat Adrian Mutu.
Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Stadionul Rapid Giuleşti din Capitală, formaţia FC Voluntari, într-o partidă contând pentru etapa a 24-a a Superligii.
Adrian Mutu: Va fi dificil mâine, FC Voluntari e o echipă care se apără foarte bine
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

39
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
39

206
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
206

67
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
67

51
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
51

107
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
107

49
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
49

73
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
73

85
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
85

28
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
28

3.222
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.222

181
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
181

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

94
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
94

















Comentează