Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Adrian Mutu, a declarat, vineri, că partida cu Academica Clinceni, penultima clasată în play-out, va fi una foarte complicat pentru jucătorii săi la nivel mental, conform Agerpres.
"Meciul cu Clinceni este foarte complicat pentru noi la nivel mental pentru că venim după o perioadă bună şi nu trebuie să fim relaxaţi. Mesajul meu pentru echipă este 'concentrare maxim'. Mâine vreau să văd o atitudine bună şi să câştigăm. La echipele care nu au nimic de pierdut jucătorii doresc să demonstreze că merită să rămână în Liga I, nu neapărat la Clinceni, ci şi la alte echipe. Mâine singurii care avem de pierdut suntem noi. Nici nu vreau să mă gândesc că s-ar putea întâmpla ceva. Ne-ar da mult înapoi, mai ales la nivel mental. Iar eu nu o să accept acest lucru la echipa mea", a spus tehnicianul.
"Ambiţia adversarilor va fi foarte mare, iar asta e ceva periculos pentru noi. De aceea trebuie să avem o agresivitate pozitivă şi să luptăm aşa cum ştim mai bine. Niciun meci nu e câştigat dinainte, nimeni nu ne va da nimic cadou. Pe hârtie, adversarul ne este inferior, dar pe teren lucrurile nu vor sta chiar aşa. Eu sunt sigur că ei nu s-au dat bătuţi, în fotbal se poate întâmpla orice. De aceea cred că e prea devreme să spune acest lucru (n.r. - că sunt deja retrogradaţi)", a adăugat Mutu.
Antrenorul nu se gândeşte deocamdată la meciul de inaugurare a Stadionului Giuleşti programat pe 26 martie. "Nu se simte emoţia de dinaintea inaugurării stadionului. Mai este o săptămână. Iar eu unul, şi nici jucătorii mei, nu stau să se gândească la acel eveniment. Sperăm să câştigăm mâine şi după aceea să avem un eveniment liniştit şi plin de bucurie. Pentru că e un moment de bucurie pentru toţi suporterii rapidişti, dar şi pentru fotbalul românesc", a menţionat el.
Adrian Mutu susţine că nu are pretenţii ca suporterii să se comporte într-un fel anume faţă de el, ci doreşte doar ca aceştia să susţină echipa.
"Eu am fost liniştit de la început în ceea ce priveşte suporterii. Această presiune care există la un club de tradiţie precum Rapid e binevenită, eu nu am fugit şi nu fug niciodată de ea. Din contră, îmbrăţişez presiunea pentru că mă face să fiu mai concentrat. Avem suporteri pretenţioşi care au aşteptări mari de la echipă şi de la mine. E ceva normal. Eu sper ca fanii să fie mulţumiţi de punctele pe care le-am acumulat şi de victoria în derby-ul cu Dinamo. Nu sunt eu cel mai important. Importanţi sunt jucătorii, şi fanii ar trebui să fie alături de ei. Eu sunt mai puţin important, nu am pretenţii ca suporterii să se comporte într-un fel cu mine. Pretenţii am de la ei să susţină echipa, şi sunt sigur că asta vor face pentru că viaţa lor e Rapid", a explicat Mutu.
Prezent la conferinţa de presă, mijlocaşul Romario Moise a declarat la rândul său: "Ne aşteaptă un meci greu din punct de vedere al concentrării. Acum atenţia noastră este către partida cu Clinceni, abia după aceea ne vom gândi şi la inaugurarea stadionului. Cu siguranţă va fi foarte frumos şi emoţiile vor apărea atunci când vom avea suporterii alături. Aşteptarea a luat sfârşit, mai este puţin până revenim pe Giuleşti. Ne bucură pentru că în sfârşit vom avea şi noi casa noastră".
Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia Academica Clinceni, sâmbătă, de la ora 15:00, în deplasare, pe Stadionul Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a doua a play-out-ului Ligii I.
Adrian Mutu, despre meciul cu Academica Clinceni: Este foarte complicat pentru noi la nivel mental, venim după o perioadă bună şi nu trebuie să fim relaxați
Articole Similare

10
Portarul român Andrei Vlad se desparte de Aktobe după un an
10

20
Canicula lovește Australian Open: Organizatorii activează protocolul de căldură extremă
20

13
Naționala feminină de polo a României înfruntă Portugalia la Campionatul European 2026
13

44
Elena Rybakina ajunge în sferturile de la Australian Open
44

40
Etapa 23 din Superliga României se încheie luni: Meciurile decisive pentru play-off
40

24
New England Patriots și Seattle Seahawks, față în față la Super Bowl 60
24

58
Lorenzo Musetti ajunge pentru prima dată în sferturile de finală la Melbourne
58

77
Madison Keys a fost eliminată în optimi la Australian Open
77

35
Fostul internaţional român Claudiu Bumba a marcat pentru Gyor, care a învins campioana Ferencvaros în Ungaria
35

78
Serie A: AS Roma a încheiat la egalitate duminică seara, pe teren propriu, cu formaţia AC Milan
78

19
CSM Constanţa - CS Rapid 3-0, în Divizia A1
19

18
Victorie pentru CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti în Divizia A1
18

73
AC Milan a obţinut doar un egal în deplasare, cu AS Roma, scor 1-1
73

















Comentează