Administratorii unei firme din Prahova sunt cercetaţi într-un dosar de evaziune fiscală după ce, cu complicitatea contabilului societăţii, ar fi introdus în evidenţa contabilă cheltuieli care atestau, în mod fictiv, achiziţia de bunuri şi servicii de la 48 de presupuşi furnizori, potrivit Agerpres.
Conform datelor comunicate, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară la sediul unei societăţi comerciale din comuna Telega şi la domiciliul unei persoane care locuieşte în aceeaşi comună, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
"Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie 2012 - martie 2018, administratorii unei societăţi comerciale din judeţul Prahova, cu complicitatea contabilului acesteia, ar fi introdus în evidenţa contabilă şi ar fi declarat organelor fiscale cheltuieli nereale, în valoare totală de 1.038.418 lei, care atestau, în mod fictiv, achiziţia de bunuri şi servicii de la 48 de presupuşi furnizori", arată sursa citată.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe documente de evidenţă contabilă, precum şi alte mijloace materiale de probă.
De asemenea, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este alcătuit din TVA în cuantum de 179.419 lei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Activităţile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă "Matei Basarab" Ploieşti.
Administratorii unei firme, cercetaţi pentru evaziune după achiziţia fictivă de bunuri de la 48 de presupuşi furnizori
Articole Similare

5
Diana Buzoianu se pregătește de ce e mai rău. De unde vrea să facă rost de bani pentru zonele cu risc major de inundații
5

4
FOTO Accident rutier într-o comună din Botoșani: șapte persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a lovit un copac
4

149
Soția polițistului omorât de milionarul turc, șocată după ce a aflat că ucigașul a evadat din închisoare
149

192
FOTO Alertă lângă București! Polițiștii din Giurgiu caută un copil de 12 ani care nu a mai venit acasă de la școală
192

1.130
FOTO Pericol iminent de prăbușire în Câmpina după o alunecare de teren: autoritățile iau măsuri de urgență
1.130

36
Circulaţia pe podul de pe DJ 188 de la Vişeu de Jos, interzisă după surparea unei grinzi
36

34
Grădina Botanică "Alexandru Borza", una dintre cele mai vizitate destinaţii turistice în 2025
34

136
Strategiile incredibile care au făcut ca traficul de cocaină să explodeze în Europa: Europol amite că nu mai face față
136

806
Crimă șocantă la Iași: un bărbat şi-a ucis mama cu o bucată de lemn, în urma unui scandal
806

1.124
Traficul cu cocaină a explodat în Europa - Europol: Dealerii folosesc submarine artizanale și preferă acum porturi cu vizibilitate mai scăzută
1.124

40
Cătălin Predoiu transmite condoleanțe omologului său elen după moartea suporterilor PAOK
40

51
Personalități marcante ale României au fost premiate la Gala Excelenței 'Împreună protejăm România'
51

34
DIICOT își extinde cooperarea internațională: acord semnat cu procurorii din Costa Rica
34

















Comentează