Administraţia Biden va revizui politica SUA faţă de Cuba după ce fostul preşedinte republican Donald Trump a anulat o relaxare istorică a relaţiei Washingtonului cu Havana, produsă în perioada în care la Casa Albă se afla preşedintele Barack Obama, informează Reuters preluat de agerpres.
'Politica noastră faţă de Cuba este guvernată de două principii. În primul rând, sprijinul pentru democraţie şi drepturile omului - acesta va fi centrul eforturilor noastre. Al doilea se referă la americani, în special americanii cu origini cubaneze; ei sunt cei mai buni ambasadori ai libertăţii în Cuba. Aşadar vom revizui politicile administraţiei Trump', a anunţat în cadrul unui briefing de presă purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
Fostul preşedinte republican Donald Trump a dus o politică restrictivă faţă de Cuba după ce a preluat mandatul în 2017. A înăsprit restricţiile privind călătoriile americanilor în Cuba şi transferul remitenţelor şi a impus sancţiuni asupra transportului de petrol venezuelean către insulă.
Politica fostei administraţii faţă de Havana a fost populară în rândul numeroasei comunităţi cubano-americane din sudul Floridei, cu ajutorul căreia Donald Trump a reuşit să câştige în acest stat la alegerile din noiembrie, deşi a pierdut la nivel naţional.
Pe 11 ianuarie, cu nouă zile înaintea încheierii mandatului preşedintelui, administraţia Trump a anunţat reintroducerea Cubei pe lista statelor care susţin terorismul, o decizie ce ar putea complica eforturile actualei administraţii americane de a îmbunătăţi relaţiile cu autorităţile cubaneze.
Administraţia Biden anunţă intenţia de a revizui politica adoptată de preşedintele Trump faţă de Cuba
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

113
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
113

454
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
454

956
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
956

1.023
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.023

1.228
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.228

42
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
42

2.296
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.296

4.013
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.013

1.467
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.467

3.152
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.152

2.568
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.568

1.460
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.460

71
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
71
















Comentează