Majoritatea bărbaţilor din Transnistria au primit în ultima luna convocări din partea aşa-numitului Minister al Apărării transnistrean pentru a participa la ceea ce administraţia de la Tiraspol numeşte un exerciţiu de mobilizare generală, preconizat pentru vineri, 17 noiembrie, relatează joi Radio Chişinău, citând Europa Liberă, scrie agerpres.ro.
Persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani au primit citaţii personale prin scrisori recomandate, iar cele între 50 şi 60 de ani - invitaţii. Prezenţa la exerciţiu este obligatorie, subliniază Radio Europa Liberă.
Exerciţii de mobilizare a civililor vor avea loc în toate oraşele şi raioanele din regiunea transnistreană şi se desfăşoară pentru prima dată. Iniţiativa a trezit reacţii de nemulţumire în rândul populaţiei, chiar dacă majoritatea oamenilor evită să comenteze subiectul în public, conform canalelor media menţionate.
Exerciţiul are loc la ordinul liderului transnistrean Vadim Krasnoselski, în conformitate cu legea privind apărarea, mobilizarea şi pregătirea de mobilizare în Transnistria.
Portalul de presă transnistrean "Novosti PMR" relatează că "mobilizarea preconizată pentru 17 noiembrie este subiectul cel mai discutat din această perioadă şi a generat "reacţii neunivoce, care merg până la neacceptare şi chiar panică".
Lansând un apel la calm, aşa-zisul Minister al Apărării transnistrean a anunţat la postul public de televiziune din stânga Nistrului că "exerciţiile privind mobilizarea generală reprezintă un element planificat al apărării civile'.
Aşa-numitul ministru adjunct al apărării transnistrean, Aleksandr Donikov, a reiterat că "mobilizarea are un caracter paşnic şi că este un element al apărării civile', iar mobilizări de acest gen "se organizează în toate ţările din lume", potrivit acestuia.
Demnitarul transnistrean a subliniat că unul din obiectivele mobilizării este "minimizarea consecinţelor posibile ale situaţiilor excepţionale". "Pentru a reacţiona eficient şi la timp, conducerea şi instituţiile de forţă trebuie să cunoască informaţia cu privire la resursele umane pe care ar putea miza în caz de necesitate', a spus Aleksandr Donikov, precizând că, până în prezent, administraţia de la Tiraspol nu a reuşit să contabilizeze resursele umane pe care ar putea conta în caz de forţă majoră.
Administrația separatistă de la Tiraspol a decretat mobilizare generală în Transnistria
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

25
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
25

178
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
178

30
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
30

330
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
330

279
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
279

678
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
678

24
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
24

374
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
374

349
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
349

2.420
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.420

1.188
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.188

1.443
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.443

1.565
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.565

















Comentează