Vedeta muzicală Adele şi-a lansat vineri primul album de studio din ultimii şase ani, cucerind critici şi fani deopotrivă cu discul despre care a declarat că l-a realizat pentru a-i explica fiului ei divorţul prin care a trecut, informează Reuters, citat de agerpres.
Mult aşteptatul "30" este al patrulea album de studio al artistei britanice, ale cărei balade despre despărţiri, regrete şi nostalgie, ajunse în fruntea topurilor muzicale de top, au propulsat-o în rândul celor mai de succes cântăreţe şi compozitoare din toate timpurile.
În recenziile lor, criticii au lăudat onestitatea de care dă dovadă vedeta pe acest album, pe care ea l-a descris drept "sensibil" şi în care cântăreaţa, notorie pentru menţinerea privată a vieţii sale personale, a inclus fragmente vocale emoţionante înregistrate cu fiul ei Angelo, în vârstă de 9 ani.
"Niciodată nu a sunat mai feroce ca pe "30" - mai plină de viaţă cu propriile sentimente, mai virtuoză în a le modela în cântece în cheia propriei vieţi", a scris în recenzia sa din Rolling Stone Rob Sheffield care a acordat albumului cinci stele, adăugând că discul este cel mai bun album al lui Adele de până în prezent.
"30' îi urmează albumului "25", recompensat cu premiul Grammy, şi, ca şi discurile anterioare, poartă numele unei pietre de hotar din viaţa cântăreţei printre ale cărei hituri se numără "Someone Like You" şi "Hello".
Adele şi-a anunţat divorţul de soţul ei, Simon Konecki, în 2019.
Cu toate că nu toţi criticii au fost la fel de generoşi în recenziile lor, ei au salutat diferitele ofrande aduse de artista de 33 de ani pe cel mai recent album al său, ce include piese precum "I Drink Wine" şi "All Night Parking".
"Acest nivel devastator de onestitate înseamnă că, în ciuda momentelor mai experimentale, "30" încă se simte ca marca comercială Adele, în felul său, de cele mai multe ori", a scris El Hunt pe pagina de specialitate NME. "Şi, după acuzaţii corecte conform cărora ea a jucat la sigur din punct de vedere muzical în trecut, este înviorător să vezi acest titan pop păşind pe noi teritorii... chiar dacă rata de succes nu este de 100%", a adăugat criticul.
Adele şi-a făcut revenirea în muzică luna trecută, odată cu lansarea baladei pentru pian "Easy On Me". Piesa a ajuns rapid în fruntea topurilor din întreaga lume, iar aşteptările sunt mari pentru "30", notează Reuters. "Nu mă sătur de #adele30. Este genial de plin de emoţie şi merită aşteptarea de 6 ani", a scris un utilizator pe Twitter. "O secundă în albumul lui Adele şi deja îl iubesc", a scris un alt fan.
Adele şi-a lansat primul album de studio din ultimii şase ani, mult așteptatul '30'
București
16°C
Articole Similare

39
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
39

11
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
11

87
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
87

1.307
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.307

6.338
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
6.338

21
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
21

9
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
9

42
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
42

17
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
17

17
Îngrijorări în Franţa cu privire la siguranţa operelor de artă împrumutate muzeului Luvru Abu Dhabi
17

16
Premiul Pritzker pentru arhitectură, atribuit chilianului Smiljan Radic Clarke
16

10
Quentin Tarantino va regiza o piesă de teatru care va avea premiera la Londra în 2027
10

9
Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi-a reluat angajamentele oficiale după spitalizarea din Spania
9

















Comentează